- Home
- Social
- VASLUI, (14.01.2014, 19:07)
- Theodor Istrate
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dosar pentru fals în înscrisuri în cazul cererii localnicilor din Pungeşti de demitere a primarului
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în cazul cererii depuse, în luna noiembrie, la Prefectura Vaslui de către localnici din comuna Pungeşti, prin care solicitau organizarea unei referendum privind demiterea primarului localităţii, Mircea Vlasă.
258 afișări
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, cercetările în acest caz au fost declanşate în urma unei plângeri depuse de primarul comunei Pungeşti, Mircea Vlasă, care reclamă că are suspiciuni cu privire la autenticitatea semnăturilor celor peste o mie de persoane care au semnat în tabelul anexat la cererea depusă la Prefectură, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Totodată, edilul de Pungeşti susţine că oamenii care au semnat pentru organizarea referendumului de demitere a sa ar fi fost întrebaţi altceva decât ceea ce era scris în plângerile respective.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Statele Unite cer Qatarului să expulzeze conducerea politică a Hamas, dacă refuză încetarea focului
-
Mesajul socialiştilor europeni faţă de conservatorii Ursulei von der Leyen: Nu lucraţi cu extrema dreaptă
-
Un avion de vânătoare cu inteligenţă artificială ţine pasul cu un pilot uman
-
Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei
"În urma plângerii depuse de primarul Mircea Vlasă, s-a întocmit dosar penal şi se vor desfăşura cercetări pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Practic, poliţiştii vor cita pentru audieri persoanele care apar în respectivele tabele sau vor merge direct la locuinţele acestora pentru a verifica autenticitatea semnăturilor", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
Un număr de 1.004 persoane au depus la Prefectura Vaslui, în noiembrie 2013, documentele prevăzute de lege pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului Mircea Vlasă, pe motiv că acesta a concesionat firmei Chevron terenul unde ar urma să înceapă explorarea gazelor de şist.
În solicitarea depusă la Prefectura Vaslui, oamenii susţineau, între altele, că primarul nu le mai reprezintă interesele, în condiţiile în care nu i-ar fi consultat cu privire la explorarea gazelor de şist în comună. Mai mult decât atât, semnatarii cererii susţineau că primarul Mircea Vlasă a concesionat către firma Chevron suprafaţa de 1,92 hectare de teren, pe care compania petrolieră urmează să-şi amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.
Aproape 400 de persoane au protestat, pe 7 decembrie, pe drumul judeţean Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.
În urma acestor incidente, Poliţia Vaslui a constituit o "zonă specială de siguranţă" în localităţile Siliştea şi Pungeşti, unde Chevron deţine un perimetru de 20.000 de metri pătraţi în vederea explorării gazelor de şist. Astfel, traficul pe drumul judeţean Vaslui-Gârceni, în localităţile Siliştea şi Pungeşti, a fost restricţionat.
În 12 decembrie, cererea de ridicare a interdicţiei de circulaţie în Siliştea şi Pungeşti formulată de un reprezentant al protestatarilor a fost respinsă de către magistraţii Judecătoriei Vaslui, care au considerat-o neîntemeiată. Ulterior, protestatarii au atacat cu apel la Tribunalul Vaslui hotărârea Judecătoriei Vaslui, cazul urmând să fie judecat de un complet format din trei judecători.
În 17 decembrie, Parchetul Judecătoriei Vaslui anunţa că s-a început urmărirea penală faţă de 37 de protestatari care au participat în 7 decembrie la manifestaţiile din zona Pungeşti, persoanele respective fiind acuzate că au distrus gardul împrejmuitor al platformei Chevron şi i-au agresat pe jandarmi.
Incidente între jandarmi şi localnicii din Pungeşti au avut loc şi în 2 decembrie, când Chevron a început lucrările pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist la Siliştea-Pungeşti. Mai mulţi protestatari au acuzat atunci că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi inclusiv cu bastoanele de către forţele de ordine.
În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţi pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Giulgiul din Torino, în care a fost înfășurat Mântuitorul, este autentic și are 2000 de ani
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Cum a reuşit o tânără să construiască o afacere cu care face milioane de dolari şi unde lucrează doar trei ore pe săptămână cu mai puţini bani de cât dau unii pe o pereche de pantofi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut o relație extraconjugală și că are un copil cu un manechin!
PROSPORT.RO
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
CANCAN.RO
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:40
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Macron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii / Rusia acuză Marea Britanie de „implicare directă din ce în ce mai mare” în război
-
ieri, 21:50
Un avion de vânătoare cu inteligenţă artificială ţine pasul cu un pilot uman