DOSARUL lui Oprescu. DNA: Buget "atipic de mare" pentru Administraţia Cimitirelor, care avea contracte ce aduceau mita

Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, care avea contracte de lucrări din care primarul Sorin Oprescu ar fi primit mită, a avut în ultimii doi ani un buget "atipic de mare" comparativ cu alte instituţii, precum Direcţia pentru Protecţia Copilului, susţin procurorii DNA.

1574 afișări
Imaginea articolului DOSARUL lui Oprescu. DNA: Buget "atipic de mare" pentru Administraţia Cimitirelor, care avea contracte ce aduceau mita

DNA: Buget "atipic de mare" pentru Administraţia Cimitirelor, care avea contracte ce aduceau mita (Imagine: Shutterstock)

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă întocmit de procurorii DNA în dosarul primarului Sorin Oprescu, unele dintre sumele de bani primite drept mită de edilul general ar fi provenit de la firme private care aveau contracte de lucrări cu Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU).

În acest context, procurorii DNA arată, în documentul citat, că Administraţia Cimitirelor a avut, în anii 2014 şi 2015, un buget "atipic de mare" comparativ cu alte instituţii aflate în subordinea Primăriei Generale, cum ar fi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement.

"Atât în cursul anului 2014, cât şi în cursul anului 2015, instituţia pe care o conduce (.....) şi care, reamintim, se ocupă cu cimitire şi un crematoriu, a avut alocat un buget atipic de mare faţă de celelalte instituţii din subordinea primarului, raportat la importanţa pentru comunitate a serviciilor prestate şi la notorietatea insuficienţei fondurilor bugetare (astfel, în anul 2014 a primit alocare bugetară pentru a încheia patru din contractele subsecvente pentru lucrările de alimentare cu apă şi drenaj, deşi potrivit documentaţiei de achiziţie publică acestea urmau a fi încheiate eşalonat pe parcursul perioadei 2014-2017, în timp ce în anul 2015 a primit un buget de 82.182 mii lei, în condiţiile în care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement au primit sume mult mai mici - 55.072 mii lei, respectiv 58.226 mii lei)", se arată în referatul DNA.

Procurorii susţin, de asemenea, că din cele peste 80 de milioane de lei alocate anul acesta Administraţiei Cimitirelor, aproximativ 50 de milioane de lei erau alocate pentru două contracte ce urmau a fi încheiate cu o firmă şi care aveau ca obiect lucrări de reparare a aleilor din cimitire, însă respectivele contracte nu au mai fost încheiate "din cauza nerentabilităţii pentru executant a lucrărilor urmare a schimbării soluţiei tehnice prin raportare la oferta cu care câştigase procedura de atribuire".

Sorin Oprescu a fost reţinut de DNA, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi primit mită 25.000 de euro.

Primarul general va fi dus duminică, la ora 19.00, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit DNA, edilul Capitalei a primit banii prin intermediul şefului unei instituţii din Primărie, de la patru denunţători.

Potrivit surselor citate, o parte din banii primiţi mită de Oprescu au fost găsiţi asupra sa, iar o parte la locuinţa acestuia.

Conform anchetatorilor, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Oprescu a primit de la primul 25.000 de euro din 60.000 de euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru edil.

Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Oprecu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 şi 33 la sută din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. O parte de 10 la sută din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.

Avocatul său, Alexandru Chiciu, a declarat că a fost mandatat de Sorin Oprescu să precizeze că primarul Capitalei nu a cerut niciodata bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari, apărătorul arătând şi că acuzaţiile de luare de mită ale procurorilor DNA sunt nefondate

"La o primă analiză a dosarului, pot spune că acuzaţiile DNA sunt nefondate. Ele se bazează pe "deducţii" ale unor persoane, fapt inacceptabil într-o asemenea situaţie. Clientul meu m-a mandatat să vă spun că niciodata nu a cerut bani, direct sau indirect, prin intermediari, de la nimeni. Banii nu au fost primiţi de la denunţători, iar domnul Oprescu nu ştia provenienţa lor. Era de datoria DNA să clarifice mai bine acest dosar, nu să arunce în arest un om, doar pe vorbele aruncate de alţi inculpaţi", a declarat avocatul Alexandru Chiciu pentru MEDAFAX.

El a mai precizat că nu este momentan în ţară, dar de apărarea primarului general al Capitalei se ocupă trei avocaţi din echipa sa.

Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului.

În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici