- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Elevii se întorc la şcoală luni, după vacanţa de primăvară
Peste 3.200.000 de elevi şi preşcolari se întorc la şcoală luni, după terminarea vacanţei de primăvară, urmând ca spre sfârşitul anului şcolar să aibă loc evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat.
Elevii se întorc la şcoală luni, după vacanţa de primăvară (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)
Pe elevi îi aşteaptă, de asemenea, tezele din semestrul al doilea, care se susţin, de regulă, până la 25 mai.
Elevii nu vor avea cursuri în zilele libere prevăzute de lege, respectiv marţi, 1 mai (Ziua Muncii) şi luni, 4 iunie (a doua zi de Rusalii).
Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, vacanţa de vară este programată în intervalul 23 iunie-9 septembrie, fiind mai scurtă decât cea din 2011, când anul şcolar a început la 12 septembrie.
Anul acesta, în premieră, una dintre săptămânile vacanţei de primăvară, intitulată Şcoala Altfel, a fost dedicată activităţilor educative extracuriculare şi extraşcolare, principalul obiectiv fiind implicarea elevilor şi a profesorilor în activităţi de educaţie non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extraşcolare şi competenţele elevilor, în domenii cât mai diverse şi interesante.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Antony Blinken face show într-un bar din Kiev, după întâlnirea cu Zelenski. Secretarul de stat al SUA cântă la chitară „Rocking to the Free World”
-
Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare
-
Refugiul pe care îl au jucătorii la păcănele, după aplicarea legii Simonis
-
Simona Halep nu va participa la Roland Garros. Organizatorii au decis să nu îi ofere un wild-card
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:51
Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare
-
ieri, 22:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 811. Lupte intense în regiunea Harkov / Germania transferă încă un sistem Patriot Ucrainei / WSJ: Capacitatea armatei ucrainene de a intercepta atacurile cu rachete a scăzut / Blinken efectuează o vizită la Kiev