- Home
- Social
- CONSTANŢA, (14.11.2020, 13:45)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
ÎPS Teodosie ameninţă cu instanţa dacă pe 30 noiembrie nu va putea ajunge la peştera Sf. Andrei
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, ameninţă cu instanţa dacă, din cauza restricţiilor din pandemie, nu va putea să ajungă, în ziua de Sfântul Andrei, la peştera Apostolului, din apropierea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanţa.

ÎPS Teodosie ameninţă cu instanţa dacă nu va putea ajunge la peştera Sf. Andrei
Întrebat, în cadrul unui interviu pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului, ce se va întâmpla dacă vor fi restricţii, la pelerinajul de Sf. Andrei, din 30 noiembrie, la fel ca la pelerinajul de Sf. Parascheva, din Iaşi, sau de Sf. Dimitrie cel Nou, din Bucureşti, ÎPS Teodosie a spus că deja caută avocaţi.
„Eu voi începe demersurile, îmi caut nişte avocaţi foarte serioşi pentru că nu putem să fim împiedicaţi să mergem la vatra noastră părintească, la originea noastră strămoşească spirituală. Vom ţine toate regulile. Este un loc atât de larg acolo. Cum să nu ajung eu la peşteră în ziua Sfântului Andrei? Este imposibil! Şi cum să nu ajungă constănţenii acolo? Dar eu cred că pot să ajungă toţi românii. Este cu adevărat apostolul tuturor românilor. Aici nu este o sărbătoare locală, este o sărbătoare naţională şi chiar a fost pusă în calendar ca sărbătoare naţională, sărbătoarea Sfântului Andrei, alături de 1 Decembrie, de asemenea sărbătoare naţională, care ţine de unirea tuturor românilor într-o singură ţară.
Teodosie spune că 30 noiembrie este ziua spirituală a tuturor românilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ponta, dacă ajunge preşedinte: Primul lucru, dimineaţă, mă duc la guvern
-
Rusia nu vrea să cedeze teritoriul cucerit. Kremlinul afirmă că discuţiile privind teritoriul ucrainean anexat „nu sunt negociabile”
-
Trump impune oficial tarife de 25% pentru Mexic şi Canada, şi încă 10% pentru China. Când vor intra în vigoare
Acesta a afirmat că trebuie să ne susţinem „drepturile noastre de închinători” în instanţă.
„Eu nu mă mulţumesc cu nişte restricţii care nu au logică şi care ne restrâng drepturile noastre de închinători”, a mai spus Arhiepiscopul.
Sărbătoarea Sfântului Andrei este celebrată în data de 30 noiembrie.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe