Ministerul Sănătăţii a trimis cereri pentru vaccin AH1N1 la patru producători

Ministerul Sănătăţii a trimis, vineri, cereri la patru producători agreaţi de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMEA) pentru un milion de doze de vaccin AH1N1, aşteptând un răspuns până în 15 noiembrie, a declarat agenţiei MEDIAFAX secretarul de stat Adrian Streinu Cercel.

71 afișări
Imaginea articolului Ministerul Sănătăţii a trimis cereri pentru vaccin AH1N1 la patru producători

Ministerul Sănătăţii a trimis cereri pentru vaccin AH1N1 la patru producători (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit secretarului de stat în Ministerului Sănătăţii, această cerere a fost făcută în contextul în care în România au apărut mai multe cazuri de gripă AH1N1 în multe unităţi de învăţământ din Iaşi, Bucureşti, Cluj, Ploieşti şi în alte oraşe ale ţării.

"În acest context epidemiologic, am hotărât că, pentru a acţiona rapid şi pentru a restrânge cât mai mult numărul îmbolnăvirilor, ar trebui să începem imunizarea împotriva gripei AH1N1. Guvernul României s-a bazat pe producţia de vaccin a Institutului Cantacuzino şi, în aceste condiţii, nu a contractat achiziţia vaccinului de la alţi producători", a precizat Adrian Streinu Cercel.

El a adăugat că alte guverne au făcut contracte încă din luna iulie cu producătorii de vaccin pentru gripa nouă, însă atunci Executivul român a anunţat că va lua vaccinul din producţie naţională, respectiv de la Institutul Cantacuzino, care va fi gata în decembrie, pentru că numărul cazurilor nu era foarte mare.

"Acesta este contextul în care, vineri, Ministerul Sănătăţii a hotărât să trimită o cerere de urgenţă către producători pentru achiziţia a un milion de doze", a mai spus secretarul de stat.

Streinu Cercel a adăugat totodată că există un acord de întrajutorare în cazul pandemiei AH1N1 între ţările membre UE, astfel încât, dacă apar situaţii foarte grave, respectivele state să se ajute cu o anumită cantitate din vaccinul pentru gripa nouă.

"România nu are încă situaţii foarte grave, respectiv o mortalitate ridicată, cauzată de creşterea numărului cazurilor de gripă AH1N1, de aceea statele membre UE nu pot livra imediat României o anumită cantitate de vaccin. În schimb, România poate cere producătorilor livrarea de urgenţă a acestui vaccin pentru limitarea îmbolnăvirilor", a explicat Adrian Streinu Cercel.

Totodată, secretarul de stat a mai spus că în fiecare zi Comitetul naţional pentru gripa AH1N1 discută situaţia îmbolnăvirilor la nivel naţional şi măsurile care trebuie luate pentru limitarea creşterii numărului de cazuri.

"Este discutată zilnic situaţia îmbolnăvirilor în şcoli, în alte comunităţi de elevi, studenţi, adulţi şi acţiunile care se impun. Totodată, în fiecare zi este luată în discuţie interzicerea acţiunilor publice în zonele în care au fost înregistrate mai multe cazuri de gripă AH1N1. Până acum, Comitetul naţional de supraveghere a noii gripe a stabilit că nu se impune interzicerea acţiunilor publice, nici măcar la Iaşi, unde sunt mai multe cazuri", a precizat secretarul de stat.

El a mai spus că starea de sănătate a învăţătoarei din Bucureşti, internată la Institutul "Matei Balş", este bună, în schimb cea a pacientului de la Cluj este încă gravă, fiind în continuare ventilat mecanic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici