Oprescu, înainte de aflarea deciziei în cazul Constanda: CGMB a respectat ce avea de făcut cu PUZ-ul

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, înainte de aflarea deciziei Tribunalului Bucureşti în cazul Constanda, că CGMB şi-a respectat "ce avea de făcut în cazul PUZ-ului", edilul susţinând că este optimist că "va exista un strop de dreptate în ce priveşte aceste acţiuni".

574 afișări
Imaginea articolului Oprescu, înainte de aflarea deciziei în cazul Constanda: CGMB a respectat ce avea de făcut cu PUZ-ul

Oprescu, înainte de aflarea deciziei în cazul Constanda: CGMB a respectat ce avea de făcut cu PUZ-ul (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Sper să existe un strop de dreptate în ceea ce priveşte aceste acţiuni. Sunt piraţii aceştia care încearcă să obţină bani", a spus Sorin Oprescu.

Acesta a susţinut că CGMB şi-a respectat obligaţia privind PUZ-ul în cazul Constanda şi că "probabil judecătorii or să stea strâmb şi or să judece drept".

Omul de afaceri Costică Constanda a câştigat 290 de milioane de euro în procesul cu Primăria Capitalei şi municipiul Bucureşti, reprezentat de CGMB, în privinţa unor terenuri, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, scrie Ziarul Financiar.

Decizia a fost luată de secţia a patra civilă a Tribunalului Bucureşti, sentinţa putând fi însă atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Constanda a fost reprezentat în acest caz de avocaţii Valeriu Stoica, Florea Gheorghe şi Traian Briciu.

De partea cealaltă, primăria a fost reprezentată de Daniel Ştefănică, iar consilierii de avocatul George Stancov.

Aceasta este cea mai mare despăgubire acordată până în prezent unui om de afaceri într-un proces cu o instituţie a statului.

În acest proces, Costică Constanda a cerut anularea contractului cu Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) pentru terenul şi construcţiile din Satul Francez, precum şi daune de aproximativ 160 milioane de euro, pentru că CGMB nu a aprobat PUZ-ul pentru ridicarea unor imobile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici