Premieră: Aproape 20 % din populaţia României, vaccinată împotriva gripei

Ministerul Sănătăţii Publice va începe, în 22 octombrie, campania de vaccinare antigripală a populaţiei, pentru prima dată atrorităţile fiind pregătite să imunizeze 20% din populaţie, aşa cum a recomandat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

2 afișări
Imaginea articolului Premieră: Aproape 20 % din populaţia României, vaccinată împotriva gripei

Premieră: Aproape 20 % din populaţia României, vaccinată împotriva gripei

Florentina Furtunescu, director general în Ministerul Sănătăţii Publice a declarat, luni, că acestă campanie are ca scop vaccinarea antigripală gratuită a persoanelor considerate la risc, în acest sens fiind achiziţionate 3,7 milioane doze vaccin gripal, cu o treime mai mult decât în 2006.

"Este cea mai mare cantitate de vaccin achiziţionată din 1990. Vreau să subliniez că este pentru prima dată când suntem pregătiţi să vaccinăm gratuit aproape 20% din populaţia ţării, aşa cum prevăd recomandările OMS. Grupele populaţionale cu risc au fost stabilite tot pe baza recomandărilor OMS şi vizează două mari categorii, respectiv persoane care ar putea face complicaţii cauzate de gripă şi pe cei care prin natura profesiei lor, pot transmite acestă maladie", a precizat directorul general.

Din prima categorie fac parte adulţi şi copii, din instituţii de ocrotire socială, precum şi pacienţii unităţilor care găzduiesc persoane de toate vârstele, cu afecţiuni medicale cronice; cele cu boli cronice pulmonare sau cardiovasculare, inclusiv copiii cu astm; cele care au necesitat dispensarizare medicală în ultimul an, din cauza unor boli metabolice cronice (inclusiv diabetul zaharat), disfuncţii renale, hemoglobinopatii sau imunosupresie (inclusiv indusă medicamentos).
Tot din această categorie mai fac parte copiii (6 luni - 18 ani) care au fost supuşi terapiei îndelungate cu aspirină, fiind astfel la risc să dezvolte sindrom Reye după gripă, persoane infectate cu HIV şi persoane care au 65 de ani şi peste.

Din cea de-a doua categorie fac parte medicii, cadrele sanitare medii şi personalul auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii; salariaţii instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronic, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc crescut, dar şi membrii familiilor (inclusiv copiii) persoanelor la risc.

Toate persoanele din aceste două categorii vor fi vaccinate gratuit, cu vaccin furnizat de MSP.

Campania de vaccinare începe în săptămâna 15-20 octombrie şi va fi realizată în trei  etape.

De asemenea, MSP dispune de un stoc de rezervă de 400.000 de doze de vaccin gripal, pe care le va distribui, la nevoie, în eventuale focare de gripă, a mai spus directorul general.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici