- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.06.2014, 14:27)
- Elvira Gheorghita , Valentin Anghel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Programul gratuit pentru depistarea cancerului de col va fi derulat şi anul acesta
Programul gratuit pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin, adresat femeilor între 25 şi 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat, va fi derulat şi anul acesta, cu un buget de 13 milioane de lei, informează Ministerul Sănătăţii (MS).
552 afișări
Programul gratuit pentru depistarea cancerului de col, derulat şi anul acesta (Imagine: Shutterstock)
În cadrul programului există 97 de cabinete unde se recoltează probe pentru testul Babeş-Papanicolau.
Potrivit MS, pentru efectuarea testului, o femeie trebuie să se prezinte la medicul de familie, unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Dacă rezultatul este pozitiv, ele vor fi îndrumate pentru investigaţii suplimentare, iar dacă este negativ, vor fi reprogramate pentru o nouă testare, după cinci ani.
"Am luat decizia de a continua acest program, în scopul prevenirii şi combaterii cancerului de col uterin şi pentru reducerea incidenţei formelor invazive de boală si a mortalităţii cauzate acestora. Foarte important pentru noi este şi creşterea gradului de informare a populaţiei pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi utilizarea programelor de prevenţie", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Programul de testare gratuită a femeilor este coordonat de nouă unităţi regionale de management, organizate la nivelul institutelor oncologice "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu" din Bucureşti şi "Prof. dr. I. Chiricuţă" din Cluj-Napoca, Institutul Regional Oncologic Iaşi, Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon", Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu", Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
În Capitală, centre de recoltare sunt la Spitalul "Panait Sârbu" (Maternitatea Giuleşti), Spitalul Elias, Institutul Oncologic Bucureşti, Medlife şi Graal Medical.
Programul de screening a debutat în iunie 2012. De atunci şi până în martie 2014, un număr de 606.132 de femei au efectuat testul Babeş-Papanicolau. La peste 32.600 dintre acestea au rezultat teste pozitive, iar la 1.312 au fost depistate leziuni maligne.
În fiecare an, în România, sunt descoperite 3.000 de cazuri noi de cancer de col uterin, de 16 ori mai multe decat media europeană, iar şase femei mor zilnic din cauza acestei maladii, adică de patru ori mai mult decât în Europa, conform unor date din 2013.
În cazul depistării cancerului de col într-un stadiu precoce, rata de supravieţuire ajunge la peste 90%. Dacă boala este într-un stadiu avansat la momentul diagnosticării, rata medie de supravieţuire a pacientei pentru cinci ani este de aproximativ 20%.
Citește pe alephnews.ro: China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
PROSPORT.RO
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe