Repatrierea românilor morţi în accidentul din Austria, doar după identificarea tuturor victimelor

Rudele tânărului din Movileni care a murit, alături de soţia sa, în accidentul rutier din Austria, în urmă cu două săptămâni, spun că trupurile neînsufleţite ale tinerilor nu vor fi repatriate până când autorităţile austrice nu vor identifica toate persoanele decedate.

157 afișări
Imaginea articolului Repatrierea românilor morţi în accidentul din Austria, doar după identificarea tuturor victimelor

Repatrierea românilor morţi în accidentul din Austria, doar după identificarea tuturor victimelor

Tatăl lui Ionuţ Datcu, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că au fost informaţi de Consulatul României în Austria că ancheta mai durează minimum 10 zile, iar trupurile neînsufleţite nu vor fi repatriate până când nu vor fi identificaţi toţi cei care au murit în accident.

„Noi ţineam legătura cu Consulatul României în Austria. Săptămâna trecută ne-au spus că trebuie să mai ajungă o probă de ADN, din ţară, şi că săptămâna aceasta vom primi trupurile, de îndată ce se va identifica şi cea de a cincea persoană. Însă, când am sunat, zilele trecute, ne-au spus că ancheta nu s-a încheiat şi mai durează până la 10 zile, minimum, şi că sunt mai multe cadavre de identificat. Ne-au spus că se aşteaptă identificarea tuturor decedaţilor”, a declarat, pentru Mediafax, Ion Datcu, tatăl lui Ionuţ Datcu.

Mai mult, rudele lui Ionuţ au fost contactate de poliţiştii olteni pentru a li se preleva noi probe ADN, deşi sora tânărului a ajuns la locul accidentului şi a furnizat anchetatorilor astfel de probe.

„Marţi am fost contactaţi de către Inspectoratul de Poliţie pentru a ne fi prelevate din nou probe de ADN, menţionându-ne faptul că nu s-a putut face identificarea cadavrelor, deşi fiica mea a fost la faţa locului şi i-au fost recoltate şi ei probe. Nu mai înţelegem nimic”, a mai spus Ion Datcu.

Ionuţ Datcu şi soţia sa, Ioana, erau pasageri în microbuzul implicat în accident în Austria. Cei doi lucrau în Germania şi veneau acasă pentru a-şi cununa finii. Evenimentul urma să se desfăşoare pe 23 septembrie, în satul Bacea, comuna Movileni, însă cuplul ce urma să se căsătorească a decis să-l anuleze.

Cinci români au murit în accidentul din Austria, din urmă cu două săptămâni, după ce microbuzul în care se aflau, înmatriculat în România, a ieşit de pe şosea, s-a lovit de un cap de pod şi s-a răsturnat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici