- Home
- Social
- RÂMNICU VÂLCEA, (26.04.2013, 23:59)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Salariaţii US Govora au forţat intrarea în sediu, unde au loc negocieri. Doi grevişti au leşinat
Doi dintre cei trei angajaţi aflaţi în greva foamei la Uzinele Sodice Govora, unul fiind liderul de sindicat, au leşinat şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, vineri seară, iar salariaţii aflaţi în faţa pavilionului administrativ al societăţii au forţat intrarea în sediu, unde au loc negocieri.
233 afișări
Salariaţii US Govora au forţat intrarea în sediu, unde au loc negocieri; doi grevişti au leşinat (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Potrivit reprezentanţilor Sindicatului "Sodistul", cei aproximativ 200 de salariaţi ai combinatului, aflaţi în faţa pavilionului administrativ, unde vineri seară au loc negocieri între patronat şi sindicate pentru încheierea, între altele, a contractului colectiv de muncă pe anul 2013, au forţat uşa sediului unităţii încercând să ajungă la membrii conducerii.
O parte dintre salariaţi au reuşit să pătrundă pe holuri, scandând lozinci împotriva patronatului polonez şi făcând un zgomot infernal, suflând în vuvuzele.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avertismentul unui cercetător: Chatboții care simulează persoane decedate riscă să-i tulbure pe cei dragi prin „bântuiri digitale nedorite”
-
Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde
-
Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante
-
Alegeri în Macedonia de Nord: Aripa dreaptă câştigă parlamentarele şi prezidenţialele în faţa stângii
Ulterior, în urma intervenţiei Jandarmeriei, angajaţii combinatului s-au calmat, iar ordinea a fost restabilită.
La un moment dat, liderul de sindicat Adrian Gheorghe Mugioiu, aflat în greva foamei alături de alţi doi angajaţi ai Uzinelor Sodice Govora, a ieşit cu lacrimi în ochi după cinci ore de negocieri, iar ulterior i s-a făcut rău, primind îngrijiri medicale la faţa locului, în ambulanţă.Ulterior, altui grevist al foamei, Ilie Bâlea, i s-a făcut rău şi a leşinat, şi acesta primind îngrijiri medicale din partea medicilor de pe ambulanţă.
La negocierile dintre sindicate şi patronat participă conducerea poloneză a combinatului, prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Câlea, şi reprezentanţi ai sindicatului "Sodistul".
La ora transmiterii acestei ştiri, liderii sindicali le vorbesc la portavoce oamenilor adunaţi în faţa sediului şi încearcă să-i liniştească şi să-i oprească să mai forţeze intrarea în clădirea unde se află conducerea combinatului, negocierile între sindicate şi patronat fiind în desfăşurare.
Iniţial, 58 de angajaţi ai combinatului au intrat în greva foamei, între care şi liderul de sindicat, însă ulterior acesta a reuşit să-i convingă pe cei mai mulţi să renunţe la această formă extremă de protest, după ce mai mulţi muncitori cu probleme medicale grave au fost transportaţi la spital din cauza stării precare de sănătate, în final rămânând în grevă doar trei salariaţi, unul dintre ei fiind liderul sindical.
Angajaţii de la Uzinele Sodice Govora au intrat, joi, în grevă generală, după ce negocierile dintre patronat şi sindicat au eşuat.
"Au fost şapte sau mai multe ore de negocieri nu am putut ajunge la niciun rezultat cu patronatul, dar ne aşteptam la aşa ceva, după ce negociem cu ei de patru luni şi jumătate şi nu sunt de acord să mărească salariile şi să semnăm contractul colectiv de muncă. Am purtat negocieri pe tema revendicărilor salariaţilor de la USG, respectiv semnarea contractului colectiv de muncă pe 2013, alocarea a 16 la sută din veniturile de exploatare pentru fondul de salarii şi menţinerea numărului de angajaţi existent la începutul acestui an. Am intrat în grevă generală de astăzi (n.r - joi), oamenii sunt în unitate, producţia s-a oprit şi se asigură o treime din activitate, conform legii", declara, joi dimineaţă, preşedintele Sindicatului "Sodistul", Adrian Gheorghe Mugioiu.
Angajaţii Uzinelor Sodice Govora solicită încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2013, "în care ponderea cheltuielilor cu salarizarea personalului să fie de minimum 16% din veniturile de exploatare", menţinerea numărului de locuri de muncă, cu personal angajat existent la 15 februarie 2013, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, respectarea acordurilor, a protocoalelor şi a actelor adiţionale încheiate cu sindicatul şi respectarea perioadei concediului de odihnă.
Acţionarul majoritar Uzinelor Sodice Govora este Ciech Varşovia, cu 92,9% din titluri. În structura acţionariatului se mai regăseşte AVAS, cu 0,68% din titluri. La Uzinele Sodice Govora sunt produse toate tipurile de sare.
Citește pe alephnews.ro: Te dai van Gogh sau Picasso? O româncă a folosit A.I. ca să identifice tablouri false din online
Citește pe www.zf.ro: Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
VIDEO. Klaus Iohannis, decorat în SUA: Președintele României primește premiul Distinguished International Leadership Award pentru 2024
Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Cine este antreprenorul care vrea să transforme cele mai arzătoare dorinţe ale oamenilor într-o afacere. El a creat şi vândut mai multe afaceri
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
PROSPORT.RO
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
CANCAN.RO
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața: „Vreau să fac ceva...”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe