- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.04.2014, 15:07)
- Aurelia Alexa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sindicaliştii de la metrou: Noile metrouri, pentru care s-au plătit 98 milioane de euro, sunt prea late. Trebuie să se taie din peroane
Sindicaliştii de la metrou susţin că platformele noilor trenuri cumpărate de Metrorex, pentru care s-ar fi plătit 98 milioane de euro, sunt prea late şi impun modificări în toate cele 14 staţii de pe Magistrala 2, compania susţinând, în replică, faptul că trenurile respectă normele tehnice impuse.
2049 afișări
Sindicaliştii de la metrou susţin că s-au cumpărat garnituri cu gabarit depăşit, Metrorex neagă
Liderul Uniuni Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că platformele noilor trenuri cumpărate de Metrorex sunt mai late decât ar trebui, în prezent fiind mai multe zone de pe magistrala 2 în care se lucrează la peroane.
Rădoi a precizat că pentru utilizarea noilor trenuri trebuie "să se taie din peroane", astfel încât, pe lângă cele 98 de milioane de euro plătite pentru achiziţionare, vor mai fi costuri suplimentare, care vor trebui plătite tot de Metrorex, adică din banii cetăţenilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
"Nu ştiu suma, dar de suportat, o suportă Metroul. Noile trenuri ar fi trebuit să fie în circulaţie din aprilie. Nu ştim cât durează modificările, pentru că sunt necesare în toate staţiile de pe magistrala 2", a spus liderul sindical.
Metrorex a precizat, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că societatea a încheiat, în 2011, un contract de achiziţie a 16 trenuri noi de metrou cu firma CAF din Spania, atribuirea contractului realizându-se în urma unei licitaţii publice internaţionale la care a participat şi Bombardier Transportation din Suedia.
"Preţul oferit de firma CAF a fost de 97,012 milioane iar preţul oferit de firma Bombardier Transportation a fost de 117,595 milioane euro. Pe toată perioada de derulare a contractului de achiziţie (întocmire documentaţie pentru organizarea procedurii de achiziţie, a specificaţiei tehnice, analiza şi evaluarea ofertelor tehnice şi financiare, avizarea documentaţiilor tehnice de proiectarea a noului tren, analiza rezultatelor testelor statice, de tip şi de serie) SC Metrorex SA a fost asistată în calitate de consultant de către asocirea Systra SA - Franţa şi Metroul SA -România", precizează compania
Trenurile de metrou realizate de firma CAF au început să sosească la Bucureşti înecembrie 2013, în prezent fiind recepţionate preliminar şase dintre acestea, aflate în diverse stadii de testare dinamică de tip/serie pe reţeaua de metrou.
Tot firma CAF a asamblat, la Atelierele Griviţa din Bucureşti, alte patru trenuri, care sunt în diferite stadii de testare statică.
"Trenurile de metrou sunt realizate cu respectarea tuturor normelor de proiectare şi asamblare aplicabile pentru acest tip de tren, iar dimensiunile acestora se încadrează întocmai în gabaritul de liberă trecere al trenului de metrou aşa cum acest gabarit este precizat explicit în Instrucţia 314M/1997", susţine Metrorex.
În plus, societatea afirmă că nu au fost constatate interferenţe între gabaritul static al trenului nou de metrou şi infrastructura metroului şi nici între gabaritul cinematic al trenului nou de metrou şi infrastructura metroului în zona tunelelor de metrou, a sistemului de alimentare cu energie electrică sau a instalaţiilor de semnalizare.
"Din acest motiv, începând cu data de 08.01.2014 s-au efectuat şi se efectuează în continuare, atât ziua (pe distanţa cuprinsă între staţia de metrou Dimitrie Leonoda - staţia de metrou Apărătorii Patriei), cât şi noaptea (alternativ pe întreaga distanţă a magistralelor 1, 2 şi 3) probe interne, teste de tip şi de serie cu toate cele şase trenuri aflate în locaţiile Metrorex, fără a « lovi peroanele »", se mai arată în comunicatul companiei.
Metrorex menţionează că sunt zone unde au fost constatate interferenţe cuprinse între 1 şi 12 mm între gabaritul cinematic al trenului (gabarit cinematic care a fost simulat prin ataşarea de piese de polistiren având grosimi cuprinse între 40 şi 80 mm pe suprafaţa exterioară a trenului în punctele unde apar cele mai mari deplasări ale caroseriei trenului în timpul mersului) şi marginea peroanelor la 10 peroane dintr-un total de 90, pe o distanţă de 98 m dintr-un total de 951,2 m cât măsoară lungimea tuturor peroanelor celor 45 de staţii de metrou, cât şi cauza principală de apariţie a acestor interferenţe.
Astfel, cauza ar fi construirea unor peroane, la unele staţii realizate până în anul 1985, cu toleranţe mai mari, în anumite zone ale acestora, faţă de cotele stabilite prin "Instrucţia nr. 314M privind normele şi toleranţele pentru constructia, reparaţia şi întreţinerea căii de rulare la metrou, ediţia 1997".
"SC Metrorex SA asigură opinia publică şi utilizatorii metroului bucureşten că noile trenuri de metrou fabricate de firma CAF respectă întru totul normele tehnice impuse de standardele româneşti şi europene aplicabile pentru acest tip de vehicul, se încadrează ca şi dimensiuni în limitele impuse de gabaritul de liberă trecere al construcţiilor existente în metrou aşa cum acestea sunt foarte clar şi explicit prezentate în «Instrucţia nr. 314M privind normele şi toleranţele pentru constructia, reparaţia şi întreţinerea căii de rulare la metrou, ediţia 1997» şi vor fi introduse în circulaţie imediat după efectuarea probelor de anduranţă impuse prin contract, respectiv de parcurgere a 20.000 km de către primul tren şi a 2.000 km de către celelalte trenuri fără călători, în condiţii reale de circulaţie pe magistralele 1, 2 şi 3, printre trenurile cu călători", mai precizează Metrorex.
Potrivit sursei citate, utilizarea noilor trenuri de metrou în serviciul comercial se va realiza numai după ce firma CAF va obţine Agrementul tehnic feroviar care se emite numai de către Autoritatea Feroviară Română (AFER) şi care certifică faptul că trenul corespunde tuturor cerinţelor tehnice şi de siguranţă impuse de standardele româneşti şi europene aplicabile pentru acest tip de vehicul.
Citește pe alephnews.ro: Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe