Superoferta verii, acum şi în România: „Plăteşte unul şi merg doi“

Speriaţi de perspectiva unei veri fără turişti, hotelierii de pe litoralul românesc au ieşit şi ei cu oferte de criză, după modelul practicat de greci şi bulgari încă de anul trecut. Pachetul "Plăteşti un loc şi merg doi" a fost lansat de către o agenţie din Bucureşti în urmă cu câteva zile şi deocamdată este valabil doar pentru opt hoteluri de două stele din Neptun, informează cotidianul Gândul.

168 afișări
Imaginea articolului Superoferta verii, acum şi în România: „Plăteşte unul şi merg doi“

Superoferta verii, acum şi în România: „Plăteşte unul şi merg doi“ (Imagine: Lucian Muntean/Mediafax Foto)

Astfel, cu 650 de lei (aproximativ 150 de euro), două persoane pot petrece cinci nopţi cu pensiune completă la hotelurile Prahova, Bâlea, Craiova, Slatina, Romanţa, Terra, Caraiman şi Clăbucet, ofertă valabilă de pe 3 iulie până la sfârşitul lunii august. "Camerele nu sunt prevăzute cu aer condiţionat şi nici cu minibar sau televizor. Este bine ca turiştii să ştie dinainte, unii poate au pretenţii", ne explică Marilena Diaconu, directorul executiv al agenţiei care vinde aceste pachete turistice.

Citeşte mai multe despre superoferta verii pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici