Temperaturile vor continua să scadă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Valorile termice vor continua să scadă, cu precădere în jumătatea de sud-est a ţării, unde maximele vor fi negative, iar noaptea vremea va deveni geroasă, în nord-est, informează ANM.

10247 afișări
Imaginea articolului Temperaturile vor continua să scadă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Vremea se va răci şi va fi ger. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri (Imagine: Andreea Alexandru/ Foto Mediafax)

JOI 

ÎN ŢARĂ

Înnorările vor persista, în majoritatea regiunilor, iar precipitaţiile vor fi în diminuare semnificativă şi în restrângere ca arie. Îndeosebi în cursul zilei va mai ninge, în general slab, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi la munte, iar în vest şi în centru pe spaţii mici vor mai fi şi ploi sau lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în sud şi sud-est, cu viteze de până la 50-55 km/h, dar şi pe crestele montane, în special ale Carpaţilor Orientali şi Meridionali, spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor avea valori de la -8 grade în Moldova, până la 7 grade izolat în Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei; minimele se vor încadra între -18...-16 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi -1...0 grade în Dealurile de Vest. În zonele joase de relief, îndeosebi noaptea, se va semnala ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI:

Vremea va fi rece cu valori termice mai scăzute decât în intervalul precedent. Cerul va fi mai mult noros şi pe parcursul zilei, dar şi la începutul nopţii, va mai ninge slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -4 grade, iar cea minimă va fi de -8...-7 grade.

 

VINERI

ÎN ŢARĂ 

Valorile termice se vor menţine mai coborâte decât cele climatologic specifice perioadei în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de acestea, în timp ce dimineaţa şi mai ales noaptea va fi ger local în sudul, estul şi centrul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zonele joase de relief, unde vor fi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură şi fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, pe litoral şi în deltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -8 şi 7 grade, iar cele minime între -15 şi -5 grade, mai scăzute în Moldova şi în estul Transilvaniei, până în jurul a -20 de grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici