- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Turiştii blocaţi la cabana Vârful Omu au fost coborâţi la Babele
Cei doi turişti rămaşi blocaţi de la sfârşitul săptămânii trecute la cabana Vârful Omu, din cauza viscolului, au coborât, miercuri, cu ajutorul salvamontiştilor, până la Babele, de unde vor fi transportaţi cu telecabina la Buşteni.
Turiştii blocaţi la cabana Vârful Omu au fost coborâţi la Babele
Potrivit lui Claudiu Vasilescu de la Salvamont Buşteni, echipa de salvamontişti, împreună cu turiştii, a plecat spre Babele miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.30, iar la ora transmiterii acestei ştiri aşteptau telecabina care să-i transporte până în Buşteni.
"Din fericire, vântul nu mai bate cu putere şi telecabina funcţionează", a spus Claudiu Vasilescu.
Drumul de la Vârful Omu până la Babele a fost unul dificil întrucât traseul montan pe care l-au ales este acoperit cu zapadă îngheţată. Starea de sănătate a turiştilor este bună, însă femeia are o rană la un picior cauzată de o pereche nouă de bocanci pe care a purtat-o în drumeţia pe munte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
NYT: Hamas plănuia să construiască o bază secretă în Turcia, de unde să lovească Israelul
-
Corvinul Hunedoara câştigă Cupa României. Formaţia din Liga 2 ar putea juca în Europa League
-
Netanyahu: Vom face ceea ce trebuie să facem în Rafah
-
Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”
Cei doi turişti - un bărbat şi o femeie- s-au aflat la cabana Vârful Omu de săptămâna trecută. Ei au încercat să coboare de pe munte duminică, dar nu au reuşit, după care au solicitat ajutorul salvamontiştilor. O echipă de salvatori montani a încercat şi în cursul zilei de luni să ajungă la cabană, însă nu a reuşit din cauza viscolului, marţi dimineaţă salvatorii montani plecând din nou spre cabană, în încercarea de a-i ajuta pe cei doi turişti să coboare de pe munte.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO