Vestimentaţie obligatorie pentru slujba susţinută de Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii de la Blaj

Pelerinii care vor fi prezenţi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, la vizita Papei Francisc, în 2 iunie, pot participa la slujbă doar dacă au ţinută decentă, potrivit solemnităţii momentului, să aibă genunchii şi umerii acoperiţi. Animalele de companie vor fi interzise, au transmis, luni,organizatorii.

457 afișări
Imaginea articolului Vestimentaţie obligatorie pentru slujba susţinută de Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii de la Blaj

Vestimentaţie obligatorie pentru slujba susţinută de Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii de la Blaj

Potrivit informaţiilor publicate de organizatorii evenimentului care va avea loc la Blaj, în data de 2 iunie, pelerinii care participă la vizita Papei Francisc trebuie să fie îmbrăcaţi decent, cu o vestimentaţie care să acopere umerii şi genunchii. De asemenea, pot aduce cu ei apă în sticlă de plastic, scaun pliabil, umbrelă, rucsac mic, sandwich, iar pentru copiii sub 3 ani este permis accesul în cărucior.

Pe Câmpia Libertăţii, în data de 2 iunie 2019, accesul va fi permis între orele 6.00 - 10.00, iar pentru evitarea aglomeraţiei se recomandă sosirea din timp a pelerinilor. Intrarea se va face pe baza biletului gratuit, nominal, şi a actului de identitate, în urma unui control de securitate.

Organizatorii mai spun că accesul pe Câmpia Libertăţii cu animale de companie este interzis.

Evenimentul începe la ora 10.00 şi cuprinde Sfânta Liturghie, cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, după care va avea loc întâlnirea Sfântul Părinte cu comunitatea romă din Blaj.

În total, se estimează că la Blaj vor ajunge aproximativ 150.000 de pelerini, din toată ţara şi din străinătate - SUA, Canada, Italia, Franţa, Germania, Austria. Pentru cei care nu vor avea locuri pe Câmpia Libertăţii din Blaj vor fi instalate ecrane uriaşe, pe care vor putea urmări ceremonia.

„Pentru toţi acei pelerini care nu vor putea să aibă acces pe Câmpia Libertăţii, noi, în colaborare cu autorităţile locale am gândit locuri în care vom amplasa ecrane uriaşe, lumea va putea să urmărească în direct Sfânta Liturghie şi Beatificarea de pe Câmpia Libertăţii. În acele locuri vor fi şi preoţi disponibili pentru a susţine spiritual credincioşii prezenţi. Estimarea participării este foarte mare, tocmai de aceea am gândit şi locaţii unde aceste persoane vor fi bine primite, vor fi însoţite, vor fi informate şi ne dorim ca niciun pelerin prezent în Blaj să nu plece fără să-l vadă pe Sfântul Părinte Papa Francisc”, a declarat, luni, părintele vicar general Cristian Barta, de la Arhiepiscopiei Majoră Greco-Catolică Blaj.

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie şi va fi prezent la Bucureşti, Iaşi, Blaj şi Şumuleu Ciuc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici