Australianul Cadel Evans a câştigat Turul Franţei

Ciclistul australian al echipei BMC, Cadel Evans, a câştigat, duminică, în premieră Turul Franţei, impunându-se în faţa luxemburghezilor Andy şi Franck Schleck, ambii de la Leopard Trek.

492 afișări
Imaginea articolului Australianul Cadel Evans a câştigat Turul Franţei

Australianul Cadel Evans a câştigat Turul Franţei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Evans, în vârstă de 34 de ani, este primul rutier din emisfera de Sud care câştigă Turul Franţei.

Locul patru în clasamentul general a fost ocupat de francezul Thomas Voeckler (Europcar), iar pe cinci a terminat câştigătorul ultimelor două ediţii, spaniolul Alberto Contador (Saxo Bank).

Ultima etapă din acest an, disputată pe distanţa a 95 de kilometri, între localităţile Creteil şi Paris, a fost câştigată la sprint de britanicul Mark Cavendish, care i-a devansat pe norvegianul Edvald Boasson Hagen şi pe germanul Andrei Greipel.

Cavendish, care s-a impus pentru a treia oară în carieră pe Champs-Elysees, a ajuns la 20 de victorii în Turul Franţei, egalându-l astfel pe luxemburghezul Nicolas Frantz, care a reuşit această performanţă în perioada 1924-1929.

Tricoul alb cu buline roşii pentru cel mai bun căţărător din Turul Franţei a fost câştigat de spaniolul Samuel Sanchez (Euskaltel), iar Mark Cavendish (HTC) a primit tricoul verde pentru cel mai bun rutier în clasamentul pe puncte.

Tricoul alb al celui mai bun tânăr i-a revenit francezului Pierre Rolland (Europcar), cea mai bună echipă a fost Garmin, iar francezul Jeremy Roux (FDJ) a fost desemnat cel mai combativ rutier.

Primele zece locuri în clasamentul general au fost ocupate de următorii ciclişti: 1. Cadel Evans (Australia) 86h412:22, 2. Andy Schleck (Luxemburg) la 1:34, 3. Frank Schleck (Luxemburg) la 2:30, 4. Thomas Voeckler (Franţa) la 3:20, 5. Alberto Contador (Spania) la 3:57, 6. Samuel Sanchez (Spania) la 4:55, 7. Damiano Cunego (Italia) la 6:06, 8. Ivan Basso (Italia) la 7:23, 9. Tom Danielson (SUA) la 8:15, 10. Jean-Christophe Peraud (Franţa) la 10:11.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici