Campionatul European din 2020 se va desfăşura în mai multe ţări

Comitetul Executiv al UEFA a optat, joi, pentru un Campionat European 2020 ce se va disputa în oraşe din mai multe ţări, a anunţat secretarul general Gianni Infantino. Oraşele care vor găzdui competiţia vor fi alese în primăvara anului 2014.

556 afișări
Imaginea articolului Campionatul European din 2020 se va desfăşura în mai multe ţări

Campionatul European din 2020 se va desfăşura în mai multe ţări

 

"Nu pot să spun câte oraşe şi câte ţări vor fi. Dacă proiectul va fi gata în ianuarie, va fi aprobat în ianuarie. Dacă nu, acest lucru se va întâmpla la Comitetul Executiv din 23 martie. Apoi, va mai dura un an. Oraşele vor fi alese în primăvara anului 2014, cu şase ani înainte de turneu", a spus Infantino.

"Un Euro pentru Europa. Campionatul European din 2020 va avea loc în oraşe diferite din întreaga Europă", a spus Infantino.

La 7 noiembrie, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că a trimis o scrisoare de intenţie la UEFA pentru ca Bucureştiul să găzduiască, alături de alte 12 oraşe din Europa, meciuri de la Campionatul European din 2020, an în care se vor împlini 60 de ani de la înfiinţarea competiţiei.

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a lansat, la 30 iunie 2012, ideea unui turneu final al Campionatului European organizat în 2020 în 12 sau 13 oraşe din toată Europa.

Singura care s-a opus acestui proiect a fost Turcia, care îşi dorea să găzduiască Euro-2020, dar şi Jocurile Olimpice în acelaşi an. 

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice! 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici