Carlo Ancelotti intră în istoria fotbalului mondial cu o performanţă unică alături de Real Madrid

Antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, a reuşit să-şi califice marţi seara echipa în semifinalele Ligii Campionilor, ocazie cu care a bifat o performanţă istorică unică în fotbalul european.

315 afișări
Imaginea articolului Carlo Ancelotti intră în istoria fotbalului mondial cu o performanţă unică alături de Real Madrid

Carlo Ancelotti intră în istoria fotbalului mondial cu o performanţă unică alături de Real Madrid

Ancelotti a devenit primul antrenor din istorie care a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor timp de 4 decenii la rând. În 1999, Ancelotti a condus-o pentru prima dată pe Juventus în semifinalele UCL. Ulterior, el a ajuns în această fază a turneului cu Milan (în 2003, 2005, 2006 şi 2007). Ca antrenor al lui Real Madrid, a ajuns în semifinale în 2014 şi 2015, iar acum din nou în 2022.

De asemenea, Carlo Ancelotti a egalat recordul lui Josep Guardiola şi José Mourinho în Liga Campionilor. Toţi cei trei antrenori au ajuns de 8 ori în semifinalele Ligii Campionilor.

Real Madrid a ajuns pentru a 15-a oară în semifinalele UEFA Champions League (din 1992). Acesta este un record al turneului. Clubul spaniol a ajuns în această fază a Ligii Campionilor în 10 din ultimele 12 sezoane.

Luând în considerare întreaga istorie a turneului, inclusiv European Cup (din 1955), Real Madrid a ajuns în semifinale pentru a 31-a oară, cu 11 mai multe decât orice altă echipă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici