Chivu: Steaua, Astra, Petrolul şi CFR Cluj îşi vor disputa titlul în acest sezon

Fostul căpitan al echipei naţionale a României, Cristian Chivu, a declarat, marţi, că titlul de campioană în acest sezon al Ligii I şi-l vor disputa formaţiile Steaua, Astra Giurgiu, Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj.

92 afișări
Imaginea articolului Chivu: Steaua, Astra, Petrolul şi CFR Cluj îşi vor disputa titlul în acest sezon

Cristi Chivu (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

"Echipele care se vor bate la titlu sunt cam aceleaşi, Steaua, Astra, Petrolul şi văd că şi CFR Cluj, care a reuşit rezultate bune şi cred că se înscrie între favorite", a menţionat Chivu.

Participarea echipelor Astra Giurgiu şi Steaua în grupele Ligii Europa reprezintă un pas înainte pentru fotbalul românesc, este de părere Cristian Chivu. "În toate campionatele din lume, cu excepţia Angliei unde au investit foarte mult, situaţia nu e tocmai roz. Deci nici fotbalul românesc nu cred că o duce foarte bine din punct de vedere financiar. Dar calificarea Astrei în detrimentul celor de la Lyon, calificarea Stelei în Liga Europa, deşi ne-am fi dorit să joace în Liga Campionilor, reprezintă un pas bun pentru fotbalul românesc. Pentru că tindem să nu mai trecem tururi preliminare pentru a juca în Liga Campionilor şi pentru asta avem nevoie de un coeficient cât mai bun", a adăugat Chivu, retras din activitate la 31 martie din cauza unei accidentări.

Cristian Chivu a participat, luni, la lansarea campaniei de promovare a noului portofoliu al companiei UPC România care introduce posibilitatea de personalizare a pachetelor. Campania îi are ca protagonişti pe membrii familiei Chivu - Cristian, Adelina şi cele două fetiţe, Natalia şi Anastasia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici