- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor
Echipa Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după ce a pierdut, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-3 (1-0), meciul cu Lazio Roma, contând pentru manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.
Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor
Pentru echipa Dinamo a marcat Florin Bratu, în minutul 27, în timp ce golurile formaţiei Lazio au fost reuşite de Rocchi '47, '66, şi Pandev '54.
Echipa Dinamo a deschis scorul în minutul 27, printr-un gol reuşit de Florin Bratu. Mijlocaşul George Blay a pasat de pe linia de mijloc, Bratu a dejucat pasul la ofsaid, a pătruns în careu şi, din opt metri, a şutat sub transversală pe deasupra portarului Ballotta.
În minutul 46, arbitrul central Mejuto Gonzalez a dictat penalti pentru Lazio, în urma unui fault comis de Valentin Năstase asupra lui Del Nero. Atacantul formaţiei romane, Tomasso Rocchi, a executat lovitura de la 11 metri şi l-a învins pe Bogdan Lobonţ.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump acceptă provocarea lui Biden. Cei doi vor participa la două dezbateri prezidențiale înainte de alegeri
-
Corvinul Hunedoara câştigă Cupa României. Formaţia din Liga 2 ar putea juca în Europa League
-
Netanyahu: Vom face ceea ce trebuie să facem în Rafah
-
Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”
Echipa Lazio Roma şi-a mărit avantajul în minutul 54. Mijlocaşul Andrei Mărgăritescu a greşit pasa, jucătorii italieni au interceptat, balonul a circulat pe traseul Del Nero - Rocchi şi acesta din urmă i-a pasat cu călcâiul lui Pandev, care a înscris pe lângă Lobonţ, de la 13 metri.
Scorul final a fost stabilit în minutul 66, 1-3, când Rocchi este găsit cu o pasă în careul de 16 metri şi înscrie pe lângă Bogdan Lobonţ, după ce fundaşii dinamovişti se opriseră crezând că italianul se afla în ofsaid.
În meciul tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1.
În urma acestui rezultat, Dinamo va evolua în primul tur al Cupei UEFA.
(Serviciul Foto al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO