Falşi sportivi din Republica Moldova prinşi de poliţie în drum spre UE

O grupare specializată în organizarea migraţiei ilegale a unor persoane din Republica Moldova în spaţiul Schengen a fost anihilată recent de angajaţii Centrului pentru combaterea traficului de persoane din cadrul MAI.

162 afișări
Imaginea articolului Falşi sportivi din Republica Moldova prinşi de poliţie în drum spre UE

Falşi sportivi din Republica Moldova prinşi de poliţie în drum spre UE (Imagine: Shutterstock)

Membrii grupării invocau participarea la competiţii sportive şi cantonamente sportive de rugby. Liderul grupării s-a dovedit a fi un antrenor de 48 de ani, originar din Donduşeni, care activează în cadrul unei instituţii de învăţământ. Rolul acestuia consta în organizarea şi favorizarea obţinerii vizelor Schengen de la misiunile diplomatice pentru solicitanţii de a emigra ilegal, informează arena.md.

Alt membru al grupării, un bărbat în vârstă de 27 de ani, originar din Ocniţa, racola persoane şi în unele cazuri le transporta cu autoturismul propriu în spaţiul UE.

În cadrul percheziţiilor la domiciliile suspecţilor au fost ridicate acte şi tehnică de calcul. Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru "organizarea migraţiunii ilegale de către o grupare criminală organizată".

Conform legislaţiei în vigoare, persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici