LPF a devenit membru al Ligii Europene

Liga Profesionistă de Fotbal a devenit membru cu drepturi depline al Ligii Europene (EPFL), o organizaţie care coordonează 29 de ligi profesioniste de fotbal de vârf din Europa, informează lpf.ro.

142 afișări
Imaginea articolului LPF a devenit membru al Ligii Europene

LPF a devenit membru al Ligii Europene (Imagine: Shutterstock)

Demersurile pentru obţinerea acestui statut au demarat în luna februarie, cu ocazia Congresului de la Atena, unde a fost prezent vicepreşedintele LPF, Robert Pongracz, şi s-au finalizat săptămâna trecută.

EPFL şi asociaţii săi sunt membri recunoscuţi oficial ai organizaţiilor strategice FIFA şi UEFA, cum ar fi Consiliul Strategic Profesional de Fotbal al UEFA, la care toţi cei patru investitori (organizaţiile, ligile, cluburile de fotbal şi jucătorii) iau parte şi decid viitorul fotbalului.

Potrivit LPF, avantajele devenirii membru EPFL sunt următoarele:

Posibilitatea de a avea contact direct cu cele mai bune ligi din lume pentru schimb de informaţii, colaborări unice şi susţinere;

Accesul la baza de date EPFL şi stabilirea legăturii cu centrul de cercetare internă, în vederea solicitărilor de informaţii personalizate şi elaborării de studii;

Accesul la cele mai noi informaţii în ceea ce priveşte deciziile recente ale autorităţilor internaţionale din fotbal;

Participarea la conferinţele şi întrunirile de înalt nivel cu profesioniştii fotbalului;

Participarea la întâlniri care aduc în discuţie chestiunile fotbalului curent, cum sunt calendarul internaţional al meciurilor, redistribuirea veniturilor provenite din activitatea scenei internaţionale, problematici precum pariurile, frauda şi corupţia în fotbal, protecţia drepturilor de proprietate intelectuale, etc;

Posibilitatea de mediere între cluburile de fotbal din Romania şi cluburile de fotbal străine, prin contactarea reciprocă a ambelor ligi;

Susţinere politică internaţională din partea organizaţiei, atunci când este necesară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici