Răzvan Firea, soţul Gabrielei Vrânceanu Firea, a decedat la vârsta de 52 de ani

Membrul Comisiei de Marketing a FR Atletism, Răzvan Firea, a decedat duminică, la vârsta de 52 de ani, la două săptămâni după moartea mamei sale, Elena Firea, fosta arbitră internaţională şi vicepreşedinte al FR Gimnastică, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

16750 afișări

Fost atlet şi membru al Comisiei de Marketing a Federaţiei Române de Atletism, Răzvan Firea a decedat în urma unor complicaţii ce au apărut după transplantul de rinichi.

Răzvan Firea era soţul prezentatoarei tv, Gabriela Vrânceanu Firea, cu care avea un copil, Tudor Ştefan.

Federaţia Română de Atletism şi-a anunţat, prin comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX, regretul faţă de decesul lui Răzvan Firea.

Conform sursei citate, înmormantarea va avea loc marţi, la ora 13.30, la Cimitirul Sfânta Vineri.

Fosta arbitră internaţională şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, Elena Firea, mama lui Răzvan, a încetat din viaţă, pe data de 8 ianuarie, la vârsta de 82 de ani,

Profesor Universitar Doctor Elena Firea a fost Decan al Academiei Naţionale de Educaţie Fizica şi Sport (ANEFS), în perioada 1981-1984, rector al aceleiaşi instituţii, în perioada 1984-1990, şi decan al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti, fiind prima femeie care a ocupat aceste funcţii.

De asemenea, Elena Firea a fost vicepreşedinde al Federaţiei Române de Gimnastică, arbitră naţională şi internaţională de gimnastică, participând la numeroase concursuri organizate în ţară şi în străinătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici