Rosell: Vom face tot ce e posibil şi chiar imposibil pentru ca Messi să rămână la FC Barcelona

Preşedintele FC Barcelona, Sandro Rosell, a declarat, joi, că atât timp cât el se află la conducerea clubului, va face "tot ce e posibil şi chiar imposibil", pentru ca Lionel Messi să nu plece de la gruparea catalană.

111 afișări
Imaginea articolului Rosell: Vom face tot ce e posibil şi chiar imposibil pentru ca Messi să rămână la FC Barcelona

Lionel Messi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

"Atât timp cât sunt preşedinte la FC Barcelona, vom face tot de e posibil şi chiar imposibil pentru ca Messi să rămână la Barcelona", a spus Rosell. "Este extrem de dificil, ca să nu spun imposibil, ca Messi să părăsească echipa", a adăugat el.

În urmă cu două zile, vicepreşedintele FC Barcelona, Javier Faus, s-a arătat sceptic în privinţa necesităţii măririi contractului lui Messi. "Să îi prelungim contractul? De ce? Contractul său a fost deja revizuit în urmă cu şase luni", a afirmat Faus.

Lionel Messi a semnat în primăvară prelungirea contractului până în 2018, cu o clauză de reziliere de 250 de milioane de euro.

Însă aducerea în această vară a brazilianului Neymar a părut să modifice echilibrul salarial în cadrul echipei catalane. Pe de altă parte, portughezul Cristiano Ronaldo, de la Real Madrid, marele rival al lui Messi, a semnat în septembrie un nou contract, valabil până în 2018.

Potrivit Marca, Ronaldo are un salariu de 17 milioane de euro pe sezon, în timp ce Messi este plătit cu 16 milioane de euro pe sezon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici