- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (05.07.2016, 14:31)
- Andrei Ionascu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vladimir Putin a discutat despre măsurile care trebuie luate pentru eradicarea dopajului în Rusia
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi oficiali de rang înalt au discutat, marţi, despre măsurile legale care trebuie luate pentru eradicarea dopajului în rândul sportivilor ruşi, notează Reuters.
290 afișări
Vladimir Putin a discutat despre măsurile care trebuie luate pentru eradicarea dopajului în Rusia
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a anunţat că Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate al ţării pentru a propune adoptarea unor iniţiative de îmbunătăţire a politicilor privind dopajul în sport.
"În cadrul discuţiilor, a fost subliniată importanţa introducerii unor noi reguli privind procedurile de investigare şi aplicarea legii în cazurile de dopaj. Prin intermediul iniţiativelor legislative, trebuie să consolidăm responsabilitatea pentru folosirea substanţelor dopante şi implicarea în dopaj", a precizat Peskov, în cadrul unei conferinţe de presă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Viitorul SUA, dacă Trump va fi reales: Fostul Președinte își dezvăluie planurile pentru TIME. „Putin îl va elibera imediat pe Gershkovich”
-
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
-
Regele Charles revine la îndatoririle publice: ,,Sunt bine, mulţumesc”
-
Donald Trump afirmă că Netanyahu ,,a fost criticat pe bună dreptate" pentru atacul din 7 octombrie
Pe 20 iunie, Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) a suspendat Federaţia de Atletism din Rusia din calitatea de membru şi a interzis practic participarea atleţilor ruşi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. În noiembrie 2015, Rusia a fost suspendată de către Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) în urma unei investigaţii independente a Agenţiei Mondiale Antidoping, care a revelat o cultură a dopajului pe scară largă. Peste 80 de sportivi ruşi au aplicat pentru o "eligibilitate excepţională" la Jocurile Olimpice, adică să nu reprezinte nicio ţară.
Luni, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat că va soluţiona litigiul dintre Comitetul Olimpic din Rusia şi Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF), care vizează dreptul de participare a 68 de sportivi ruşi la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, Brazilia. Procedura va fi una accelerată, iar o decizie va fi anunţată de TAS pe 21 iulie.
Citeşte şi: Jocurile Olimpice 2016: O bacterie rezistentă la orice antibiotic a fost descoperită în apele din Rio de Janeiro
Citeşte şi: Organizatorii de la Wimbledon au anunţat ora la care se joacă meciul Simona Halep - Angelique Kerber
Citeşte şi: George Becali, finanţator Steaua: Aducerea unui antrenor străin la naţională este o greşeală. Burleanu nu ştie nimic, nu are nicio responsabilitate
Citește pe alephnews.ro: Forbes a publicat topul orașelor cu cei mai mulți miliardari în 2024. Capitala bogaților are o valoare netă de 694 miliarde de dolari
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
SUA: 5 unități israeliene au comis încălcări ale drepturilor omului înainte de izbucnirea războiului din Gaza. Washingtonul este principalul susținător militar al Israelului
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: 'Prognosticul este rezervat' 😢
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe