- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (04.12.2012, 13:34)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Elementul cheie descoperit de Roverul Curiosity pe Marte
Roverul Curiosity a detectat un compus organic simplu, pe bază carbon, în solul planetei Marte, însă cercetătorii de la NASA nu au aflat deocamdată dacă acele molecule provin într-adevăr de pe planeta roşie, unde niciun element organic complex, esenţial pentru viaţa microbiană, nu a fost încă descoperit.
1587 afișări
Elementul cheie descoperit de Roverul Curiosity pe Marte (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Una dintre substanţele pe care instrumentul SAM (Sample Analysis on Mars) le-a testat este un compus organic pe bază de carbon, care ar putea fi unul dintre «ingredientele» vieţii", a declarat într-o conferinţă de presă Paul Mahaffy, de la Centrul Goddard, pe care agenţia spaţială americană NASA îl deţine în oraşul Greenbelt din statul Maryland, informează AFP.
Acest cercetător implicat în misiunea spaţială Curiosity a făcut aceste dezvăluiri în cadrul conferinţei anuale organizate de American Geophysical Union la San Francisco.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump acceptă provocarea lui Biden. Cei doi vor participa la două dezbateri prezidențiale înainte de alegeri
-
Corvinul Hunedoara câştigă Cupa României. Formaţia din Liga 2 ar putea juca în Europa League
-
Netanyahu: Vom face ceea ce trebuie să facem în Rafah
-
Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”
Totuşi, a adăugat el, "în acest stadiu, nu avem nicio confirmare a materialelor organice pe Marte". "Vom continua să cercetăm zone mai diverse din craterul Gale", unde roverul Curiosity a coborât pe Marte, pe 6 august, a adăugat savantul american.
Misiunea de doi ani a acestui robot cu şase roţi, cel mai sofisticat trimis vreodată pe Marte, înzestrat cu 10 instrumente ştiinţifice, constă în a afla dacă viaţa microbiană a putut să existe în trecut pe Marte.
Analizele eşantioanelor de nisip marţian, efectuate prin încălzirea acestora, pentru a determina compoziţia gazelor pe care le conţin, au detectat totodată molecule de apă, de sulf şi probabil perclorat format din oxigen şi clor.
Însă niciun compus complex pe bază de carbon, necesar vieţii microbiene, nu a fost deocamdată descoperit.
Până în prezent, compoziţia chimică a solului de pe Marte analizat de Curiosity este similară cu cele descoperite în alte regiuni de pe planeta roşie care au fost deja explorate de alţi roboţi americani, precum Phoenix, în regiunea arctică, şi Opportunity, în emisfera sudică.
"Deşi acest instrument a detectat un compus organic, trebuie să demonstrăm înainte de toate faptul că el provine într-adevăr de pe Marte", a adăugat John Grotzinger, de la Institutul de tehnologie din California (Caltec), implicat la rândul său în misiunea Curiosity.
Savantul american a explicat faptul că "materiale cosmice cu o compoziţie organică cad pe suprafeţele tuturor planetelor de tip terestru" din Sistemul Solar. Cercetătorul nu a exclus nici ipoteza potrivit căreia acel compus ar putea proveni de pe Terra, fiind transportat chiar de roverul Curiosity.
"Va trebui să răspundem la o întrebare şi mai complexă, aceea de a şti dacă este vorba de materiale biologice", a continuat acelaşi cercetător, subliniind faptul că "există o probabilitate foarte mică să găsim urme de viaţă sau chiar un simplu compus organic în roci".
"Ne vom acorda mai mult timp pentru a studia aceste aspecte şi apoi, dacă vom găsi ceva ce prezintă o mare importanţă, vom fi fericiţi să vă anunţăm", a adăugat el.
Savanţii americani consideră că există şanse mai mari de a găsi aceşti compuşi complecşi de carbon - esenţiali pentru viaţă - pe Muntele Sharp, ce are o altitudine de 5.000 de metri, destinaţia finală a roverului Curiosity, aflat în prezent la o distanţă de opt kilometri faţă de acesta.
John Grotzinger a generat un val de speculaţii în legătură cu o descoperire majoră făcută pe Marte, atunci când a evocat, în urmă cu câteva zile, într-un interviu acordat postului radiofonic NPR, o descoperire potenţială care "ar putea intra în cărţile de istorie".
NASA a dezminţit însă, ulterior, că roverul Curiosity ar fi făcut o astfel de descoperire, declarând că "acele zvonuri şi speculaţii sunt eronate", în condiţiile în care oamenii de ştiinţă şi mass-media internaţională au făcut multe speculaţii despre un posibil anunţ important, care urma să fi fost făcut luni, la San Francisco.
Luni însă, John Grotzinger a spus că declaraţiile sale "au fost interpretate eronat".
Până în prezent, singura descoperire importantă făcută de Curiosity pe Marte este aceea a albiei unui fost râu marţian, a precizat luni unul dintre cercetătorii americani de la NASA.
Curiosity a ajuns pe suprafaţa marţiană pe 6 august. Curiosity, care a costat 2,5 miliarde de dolari, reprezintă prima misiune de astrobiologie lansată de NASA, după succesul sondelor marţiene Viking din anii 1970, fiind, totodată, cel mai sofisticat şi mai performant laborator ştiinţific robotizat trimis vreodată de pământeni pe o altă planetă.
Citește pe alephnews.ro: NYT: Hamas plănuia să construiască o bază secretă în Turcia, de unde să lovească Israelul
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Europa are șansa de a se reface ca o altă Americă din punct de vedere al structurii instituționale, al guvernanței
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
PROSPORT.RO
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
CANCAN.RO
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
GANDUL.RO
SIMONA HALEP, RELAȚIE AMOROASĂ SECRETĂ cu un MILIONAR ROMÂN! Bărbatul are deja o CONCUBINĂ și un COPIL
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe