Telescopul WISE a descoperit 25.000 de noi asteroizi în şase luni - GALERIE FOTO

Peste 25.000 de noi asteroizi au fost descoperiţi de telescopul WISE (Wide-field Infrared Survey Explorer) al NASA, 95 dintre aceştia fiind catalogaţi ca apropiaţi de Pământ, ceea ce înseamnă o distanţă de aproape 50 milioane de km, informează Daily Mail.

269 afișări
Imaginea articolului Telescopul WISE a descoperit 25.000 de noi asteroizi în şase luni - GALERIE FOTO

Un grup de stele înconjurate de un nor de praf în Constelaţia Cassiopeia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Telescopul a finalizat primul tur de cer şi a reuşit să producă mai mult de un milion de imagini până acum, de la asteroizi până la galaxii foarte îndepărtate.

WISE a găsit, de asemenea, o mulţime de comete, cu orbita îndepărtată faţă de planeta noastră.

Abilitatea telescopului de a detecta lumina infraroşie îi oferă capacitatea de a identifica stele reci, numite pitice maro, în afară de galaxiile foarte îndepărtate care produc multă lumină şi energie.

Unele imagini au fost procesate şi unite împreună pentru a reda imaginea unor întregi sectoare.

Nebuloasa IC 1805 din Constelaţia Cassiopeia

Pentru următoarele trei luni, misiunea va acoperi jumătate de hartă a cerului din nou. Acest lucru va îmbogăţii datele, dezvăluind asteroizi ascunşi, stele şi galaxii îndepărtate. Cartografierea va da astronomilor o idee despre ceea ce s-a schimbat în bolta cerească.

Peter Eisenhardt, cercetător în cadrul proiectului WISE, a declarat că "cele mai interesante descoperiri vor fi obiecte despre care nici nu ne-am imaginat că există".

NASA a lansat telescopul WISE în decembrie 2009, acesta având misiunea de a cartografia Universul.

Telescopul este conceput pentru a detecta obiectele care emană căldură sau lumină infraroşie, ideală pentru descoperirea acelor obiecte acoperite de praf, reci şi aflate la distanţe uriaşe de Terra, care rămân, adeseori, nedescoperite de telescoapele optice.

WISE este cel de-al treilea telescop spaţial care cercetează universul folosindu-se de spectrul infraroşu, după Spitzer, lansat de NASA, şi Herschel, lansat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA). Aceste două telescoape diferă de WISE deoarece ele monitorizează anumite corpuri cereşti pentru care au fost programate, înainte de plasarea pe orbită.

Nebuloasa IC 2177 din zona de frontieră dintre Constelaţia Monoceros şi Canis Major

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici