Barack Obama apreciază că "Palestina" ar putea deveni membră ONU într-un an

Preşedintele SUA, Barack Obama, consideră că, într-un an, "Palestina" ar putea deveni membră a Naţiunilor Unite, dacă procesul de pace din Orientul Mijlociu va avea succes, conform discursului pe care liderul de la Casa Albă îl va rosti joi la reuniunea ONU.

22 afișări
Imaginea articolului Barack Obama apreciază că "Palestina" ar putea deveni membră ONU într-un an

Barack Obama apreciază că "Palestina" ar putea deveni membră ONU într-un an (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele american le va reaminti principalilor actori din Orientul Mijlociu de tradiţia de toleranţă a iudaismului, creştinismului şi islamului pentru a ajunge la un tratat de pace.

"Dacă vom face acest lucru, când vom reveni aici anul viitor, am putea avea un acord care să ne ajute să primim un nou membru ONU: un stat palestinian independent, care să coexiste în pace cu Israelul", urmează să declare Obama, potrivit Preşedinţiei SUA.

Discursul preşedintelui american la tribuna Adunării Generale ONU intervine într-un moment crucial pentru negocierile de pace între palestinieni şi israelieni.

Negocierile au fost reluate la începutul lui septembrie şi sunt intermediate de Statele Unite. Un moratoriu privind construcţiile în coloniile israeliene din Cisiordania expiră la sfârşitul lunii septembrie, iar palestinienii cer prelungirea acestuia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici