Kievul îndeamnă Consiliul European să condamne comportamentul Rusiei

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a cerut duminică Consiliului European să condamne comportamentul Rusiei, pe care a acuzat-o că introduce ilegal în ţara sa "material militar greu" şi că "atacă poziţii ale militarilor ucraineni".

747 afișări
Imaginea articolului Kievul îndeamnă Consiliul European să condamne comportamentul Rusiei

Petro Porosenko (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Poroşenko a abordat acest subiect în cursul unei convorbiri telefonice cu preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Herman Van Rompuy, potrivit unui comunicat al preşedinţiei ucrainene.

"În cursul acestei convorbiri, Petro Poroşenko a îndemnat Uniunea Europeană să emită o hotărâre în legătură cu trecerea ilegală de material militar greu prin frontiera ruso-ucraineană şi cu atacul militarilor ruşi asupra poziţiilor militare" ucrainene, potrivit unui comunicat al preşedinţiei.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei ucrainene a afirmat că aceste acuzaţii nu se referă la anumite incidente recente, ci la "un ansamblu de fapte" survenite de la declanşarea conflictului cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei.

Poroşenko i-a cerut interlocutorului său ca problema ucraineană să fie înscrisă pe ordinea de zi a viitorului Consiliu European din 16 iulie. Van Rompuy a dat asigurări că va respecta dorinţa părţii ucrainene.

Acuzaţiile lui Poroşenko au loc în contextul escaladării tensiunii între Kiev şi Moscova, diplomaţia rusă ameninţând Ucraina cu "consecinţe ireversibile", după ce un tir în apropierea frontierei s-a soldat cu un mort în Rusia.

Kievul a dezminţit implicarea forţelor sale arrmate în acest incident.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici