- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mahmoud Abbas: Un tratat de pace cu Israelul este posibil în şase luni
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat vineri că reuniunea internaţională privind Orientul Mijlociu, prevăzută să aibă loc în noiembrie, va pune bazele unui tratat de pace cu Israelul, care ar putea fi semnat în termen de şase luni, relatează AFP.
Mahmoud Abbas: Un tratat de pace cu Israelul este posibil în şase luni
"Reuniunea din noiembrie urmează să definească principiile pentru reglementarea problemelor privind statutul final (al teritoriilor palestiniene). Apoi vor demara negocierile privind detaliile, în baza unui calendar care nu ar trebui să depăşească şase luni pentru încheierea unui tratat de pace", a declarat Abbas, aflat la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU.
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, care s-a întâlnit cu numeroşi lideri străini în cursul vizitei efectuate la New York, a declarat că reuniunea internaţională, propusă de preşedintele american George W. Bush, va debuta "la 15 noiembrie, la Washington".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto
-
Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos
-
Un stâlp electric s-a păbuşit în craterul de la Slănic. Alte 16 persoane, evacuate din apartamente
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO