Moscova l-a convocat pe ambasadorul Germaniei, după afirmaţiile lui Wolfgang Schäuble despre Rusia

Ambasadorul Germaniei a fost convocat la Ministerul rus de Externe după ce ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, a comparat anexarea Crimeei cu ocuparea Sudetenland de către Adolf Hitler.

476 afișări
Imaginea articolului Moscova l-a convocat pe ambasadorul Germaniei, după afirmaţiile lui Wolfgang Schäuble despre Rusia

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Considerăm provocatoare declaraţiile cu caracter pseudo-istoric ale ministrului german", a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de AFP.

"Aceste analogii sunt manipulări grosolane ale evenimentelor şi faptelor istorice. Domnul Schäuble trebuie tras la răspundere, în Germania", a continuat diplomaţia rusă.

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, a comparat luni ocuparea Crimeei cu anexarea Sudetenland de către Adolf Hitler, potrivit ediţiei online a revistei Der Spiegel. "Hitler a folosit metode de acest fel în Sudetenland", a declarat Schäuble în faţa a aproximativ 50 de elevi berlinezi care participau la o discuţie despre Europa.

Ministrul german al Finanţelor a apreciat că preşedintele rus Vladimir Putin a utilizat aceleaşi argumente ca naziştii, afirmând sus şi tare că vrea să apere ruşii, consideraţi ca fiind ameninţaţi în Ucraina. În numele unui "pangermanism", Adolf Hitler a invadat şi anexat, în 1938, Sudetenland, o regiune situată în vestul Cehiei, afirmând că vrea să-i elibereze pe germani de opresiune, a sugerat ministrul german.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici