Washingtonul vrea să discute cu Vladimir Putin despre scutul antirachetă

Autorităţile americane intenţionează să discute cu preşedintele ales Vladimir Putin despre performanţele scutului american antirachetă, a declarat vineri ambasadorul Statelor Unite în Rusia, Michael McFaul.

155 afișări
Imaginea articolului Washingtonul vrea să discute cu Vladimir Putin despre scutul antirachetă

Washingtonul vrea să discute cu Vladimir Putin despre scutul antirachetă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat anterior că Vladimir Putin şi Barack Obama au convenit să se întâlnească în Statele Unite la scurt timp după învestirea în funcţie a preşedintelui rus. Putin a fost ales la conducerea ţării la 4 martie, iar ceremonia de învestitură este prevăzută pentru 7 mai.

Potrivit ambasadorului american, care a acordat un interviu postului de radio Vocea Americii, la sosirea lui Putin în Statele Unite partea americană vrea să aibă cu el "o întrevedere bogată în conţinut". "Această întrevedere va avea loc independent de summitul NATO", a declarat diplomatul american, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

Anterior, adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a declarat că Rusia nu a decis încă dacă va participa la summitul Rusia-NATO de la Chicago şi continuă discuţiile pe această temă cu Bruxelles-ul.

Moscova vrea să fie implicată în amplasarea scutului antirachetă european şi cere garanţii juridice care să o asigure că sistemul american nu o vizează. Statele Unite refuză să ofere garanţii scrise.

Potrivit Rusiei, niciun progres nu a fost constatat în negocierile privind scutul antirachetă. De aceea formatul participării Moscovei la summitul NATO din mai 2012 de la Chicago nu a fost încă stabilit.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici