Băsescu: În copilărie, Elena era mai doritoare să cunoască decât Ioana

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Craiova, întrebat cum au fost fiicele sale în copilărie, că cea mică, Elena, "a fost mai doritoare să cunoască" decât cea mare, menţionând că de fapt utilizează această formulă ca să nu spună că a fost "mai obraznică".

39 afișări
Imaginea articolului Băsescu: În copilărie, Elena era mai doritoare să cunoască decât Ioana

Băsescu: În copilărie, Elena era mai doritoare să cunoască decât Ioana (Imagine: Mediafax Foto)

După întâlnirea pe care a avut-o cu mai mulţi copii, cărora le-a împărţit cadouri, şeful statului a spus că a fost un copil care nu a ieşit din "limitele normalului" şi a povestit că în copilărie, când locuia la Iaşi, se distra alături de fratele său punând pe liniile de tramvai fosfor de la chibrituri, învelit în staniol, care pocnea la trecerea tramvaiului, speriindu-i pe studenţii ce ieşeau de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza".

Întrebat cum au fost fiicele sale, Ioana şi Elena, în copilărie, Traian Băsescu a spus: "Cum au fost copiii mei vă poate spune mai mult soţia mea, pentru că, atunci când au crescut, eu eram pe mare şi când veneam acasă stăteam atât de puţin, încât rezistau să fie cuminţi 24 de ore, atât cât stăteam eu până să plec într-o altă cursă. Cea mică (Elena Băsescu – n. r.) a fost mai doritoare să cunoască decât cea mare, ca să nu spun mai obraznică".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici