Simulare inedită: Cum ar putea arăta prinţul William şi Catherine la 80 de ani - FOTO

Doi artişti au realizat o simulare a modului în care prinţul William şi soţia sa, ducesa de Cambridge, ar putea arăta peste 50 de ani.

3995 afișări
Imaginea articolului Simulare inedită: Cum ar putea arăta prinţul William şi Catherine la 80 de ani - FOTO

Simulare inedită: Cum ar putea arăta prinţul William şi Catherine la 80 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cuplul regal William şi Catherine, în prezent în vârstă de 30, respectiv 31 de ani, a aniversat pe 29 aprilie doi ani de la căsătorie. Cu această ocazie, doi artişti au realizat o simulare a modului în care ducele şi ducesa de Cambridge vor arăta la vâsta de 80, respectiv 81 de ani.

Nikolett Mérész şi Nickolay Lamm au creat o interpretare artistică a îmbătrânirii celor doi membri ai familiei regale britanice. Nickolay Lamm a declarat că versiunile îmbătrânite simbolizează trecerea timpului şi dorinţa ca prinţul William şi soţia sa să aibă o viaţă lungă şi fericită împreună.

William şi Catherine s-au căsătorit pe 29 aprilie 2011, iar în prezent cei doi aşteaptă primul lor copil, care va ocupa poziţia a treia în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.

Vestea a entuziasmat întregul regat şi a apărut pe prima pagină în toată presa britanică, inclusiv în The Guardian, un cotidian de stânga şi antimonarhist. Referitor la acelaşi subiect Daily Telegraph, ziar monarhist, se întreba despre o posibilă sarcină gemelară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici