Ministrul Internelor, apostrofat de localnicii din Rădăuţi Prut

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, prezent, luni, la Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani, a fost apostrofat de localnicii din comună, ale căror case au fost acoperite de ape.

112 afișări
Imaginea articolului Ministrul Internelor, apostrofat de localnicii din Rădăuţi Prut

Ministrul Internelor, apostrofat de localnicii din Rădăuţi Prut (Imagine: Mediafax Foto)

Ministrul acorda o declaraţie jurnaliştilor, pe una din străzile din comună.

În momentul în care a fost întrebat despre întârzierea cu care autorităţile i-au informat pe localnicii comunei botoşănene despre viitura care urma să le afecteze gospodăriile, David a afirmat că va face o anchetă pentru a stabili dacă cineva a greşit în acest sens sau dacă informaţiile pur şi simplu au ajuns greu la partea română, transmise cu dificultate de omologii ucraineni.

În momentul în care David lăuda eforturile şi intervenţia eficientă a echipelor de intervenţie româneşti, unul dintre localnici l-a întrerupt şi l-a criticat, sugerând că autorităţile locale nu şi-au făcut treaba.

Unul dintre localnici l-a invitat pe David să meargă împreună, cu barca, pentru a vedea starea unui baraj din zonă, iar un altul l-a întrebat despre existenţa unor diguri de apărare, care au salvat mai multe localităţi riverane Prutului, în Ucraina, dar care în România nu există.

Ministrul i-a invitat pe localnici la o discuţie "calmă", în prezenţa autorităţilor locale.

Hidrologii au decis, luni, să menţină codul roşu până marţi după-amiază pe anumite secţiuni ale râurilor Siret şi Prut, informează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Situţia critică de pe râul Siret a fost depăşită până în zona Răchiteni, iar cea de pe Prut rămâne dificilă până în zona Rădăuţi-Costeşti, dar numărul persoanelor evacuate din cauza inundaţiilor din ultimele zile a scăzut la 11.720, a declarat, luni, secretarul de stat din MIRA Victor Paul Dobre.

VEZI AICI O GALERIE FOTO DE LA INUNDAŢIILE DIN NORDUL ŢĂRII


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici