- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mureş: Doi suspecţi în cazurile de omor de la Crăciuneşti au fost reţinuţi - VIDEO
Doi bărbaţi, suspecţi în cazurile de omor de la Crăciuneşti, judeţul Mureş, soldate cu patru victime, au fost reţinuţi de procurori, unul chiar în localitatea respectivă, iar celălalt în judeţul Harghita, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
Mureş: Doi suspecţi în cazurile de omor de la Crăciuneşti au fost reţinuţi (Imagine: Viorel Dudău/Mediafax Foto)
Procurorul de caz Gigi Costea a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că suspecţii, doi bărbaţi, în vârstă de 25 şi respectiv aproximativ 30 de ani, au fost prinşi unul în cursul serii de miercuri, iar celălalt în timpul nopţii de miercuri spre joi, la audieri recunoscându-şi faptele "parţial şi cu descrieri foarte elucubrante".
"Sub anumite aspecte, nu le corespund versiunile. Au recunoscut parţial ambele fapte, dar declară că n-au luat nimic de la victime, cu excepţia unei ţigări. Suspecţii au fost prinşi unul pe raza localităţii Crăciuneşti, celălalt în judeţul Harghita, prin valorificarea probelor administrate şi implicarea reprezentanţilor Parchetului şi a câtorva zeci de poliţişti", a arătat Costea, adăugând că mobilul probabil al crimelor este totuşi jaful.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto
-
Un stâlp electric s-a păbuşit în craterul de la Slănic. Alte 16 persoane, evacuate din apartamente
-
Elveţia a invitat peste 160 de ţări la conferinţa pentru pace în Ucraina. Rusia nu este pe listă
Potrivit acestuia, suspecţii au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 de ore în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţia de dublu omor deosebit de grav.
"Îi vom prezenta instanţei cu acuzaţia de dublu omor deosebit de grav, faptă pentru care riscă închisoarea pe viaţă", a mai spus procurorul Gigi Costea.
În urmă cu aproximativ o lună, trei localnici din Crăciuneşti - un bărbat, soţia şi soacra acestuia - au fost găsiţi morţi, procurorii investigând ipoteza unui asasinat în scopul jafului.
În urma autopsiei, şeful Institutului de Medicină Legală din Târgu Mureş, medicul Hecser Laszlo, a precizat că victimele au primit peste 30 de lovituri, cu un corp contondent şi unul de secţionare, probabil o toporişcă.
În urmă cu doar câteva zile, un bătrân de 83 de ani din Crăciuneşti a fost găsit mort, la câteva zile după ce şi-a încasat pensia, având o leziune craniană de nouă centimetri lungime, arma crimei fiind cel mai probabil un topor, potrivit IML.
Şeful Institutului de Medicină Legală din Târgu Mureş, Hecser Laszlo, a declarat că, în urma efectuării autopsiei, a ajuns la concluzia că bătrânul a avut parte de o moarte violentă, leziunea craniană, făcută probabil cu un topor, secţionându-i atât osul cranian, cât şi creierul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO