- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (29.01.2020, 17:00)
- Departamentul Corespondenti
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Patru persoane, între care un copil, duse la spital cu arsuri, după ce a luat foc casa | VIDEO
Patru persoane, între care o fată de 15 ani, au fost duse, miercuri, la spital, după ce casa în care locuiau, în Ocna Dej, judeţul Cluj, a luat foc.
343 afișări
Patru persoane, între care un copil, duse la spital cu arsuri, după ce a luat foc casa | VIDEO
Potrivit ISU Cluj, casa din Ocna Dej a luat foc în timp ce persoanele din imobil dormeau, acestea fiind scoase de localnici.
„Până la sosirea pompierilor, localnicii au reuşit să evacueze din casa aflată în flăcări, doi adulţi şi o fată de 15 ani, care suferiseră arsuri şi care, se pare că, dormeau în timpul care s-a produs incendiul”, transmit reprezentanţii ISU Cluj.
Cele trei persoane, conştiente şi cooperante, precum şi încă o femeie care a intrat în casă şi i-a găsit dormind pe cei trei, au primit îngrijiri medicale de la echipajele medicale sosite la faţa locului, apoi au fost duse la spital.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Problema României e că votantul s-a înstrăinat de putere. Democrația înseamnă că toți din țară au puterea și o exercită
-
MAE: Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza
-
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
-
Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia
Deocamdată nu se ştie din ce cauză a izbucnit incendiul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Kim Jong-Un este acuzat că-l ajută pe Putin în război. Rusia a atacat Ucraina cu rachete nord-coreene
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Citește și: Braşovean arestat, după ce a obligat o fetiţă de 10 ani să îi trimită imagini pornografice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
AUR rămâne fără candidați. Partidul a pierdut 4 procente în sondaje la europarlamentare, într-o singură lună
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe