Percheziţii în Bucureşti, Mehedinţi şi Timiş, într-un caz de evaziune fiscală de 7,5 milioane euro

Procurorii DIICOT fac, marţi, 48 de percheziţii în Bucureşti, Mehedinţi şi Timiş, fiind vizate 40 de persoane suspectate că prin 134 de societăţi, printre care farmacii şi firme de construcţii, au produs o evaziune fiscală de 7,5 milioane de euro.

1484 afișări
Imaginea articolului Percheziţii în Bucureşti, Mehedinţi şi Timiş, într-un caz de evaziune fiscală de 7,5 milioane euro

Percheziţii în Bucureşti, Mehedinţi şi Timiş, într-un caz de evaziune fiscală de 7,5 milioane euro (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Mehedinţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 22 de persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Anchetatorii fac în această cauză 48 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Mehedinţi şi Timiş, la locuinţele învinuiţilor, precum şi la sediile unor societăţi comerciale, a precizat DIICOT într-un comunicat de presă.

La finalul percheziţiilor, 40 de persoane vor fi duse la audieri la sediul DIICOT.

Potrivit procurorilor, sub coordonarea liderilor grupării, învinuiţii au folosit mai multe societăţi comerciale pentru a nu plăti taxele şi impozitele datorate statului, folosindu-se de circuite comerciale şi financiare fictive.

Membrii grupării au emis facturi fiscale privind achiziţii fictive de mărfuri către 134 de societăţi comerciale, care astfel au dedus TVA şi au micşorat profitul, virând în contul societăţilor "furnizoare" peste 100 de milioane de lei.

Sumele de bani erau retrase din conturi de liderii grupării şi predate administratorilor societăţilor beneficiare, în schimbul unor comisioane cuprinse între 5 şi 10 la sută.

Gruparea infracţională a produs un prejudiciul bugetului de stat estimat la 7,5 milioane de euro, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Potrivit anchetatorilor, în acest caz sunt vizaţi zece oameni de afaceri, între care Rodica Vlad, patroana unui important lanţ de farmacii şi pensiuni din municipiul Timişoara. Rodica Vlad deţine zece farmacii şi două pensiuni în Timişoara, toate purtând acelaşi nume, "Vlad". De asemenea, ea mai deţine şi o firmă de catering, în municipiul Timişoara.

De asemenea, sunt vizaţi proprietarul firmei de obiecte sanitare Piastrelle din Lugoj, patronul unei societăţi de construcţii, dar şi al uneia de amenajări interioare din Timişoara, precum şi patronul unei firme de obiecte sanitare din Drobeta-Turnu Severin, Liviu Popescu, care a fost ridicat pentru audieri.

Poliţiştii de la combaterea crimei organizată, împreună cu cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor şi trupele speciale ale Poliţiei şi Jandarmeriei, au descins la vilele oamenilor de afaceri din Timişoara, dar şi la mai multe sedii de firmă, în total la 34 de adrese.

La ora transmiterii acestei ştiri, în paralel cu descinderile din Timişoara au loc percheziţii şi în localitatea Strehaia, din judeţul Mehedinţi, unde rudele persoanelor suspectate de evaziune fiscală în acest dosar au ieşit în faţa locuinţelor.

Suportul informativ al acţiunii fost asigurat de SRI - Direcţia Judeţeană Mehedinţi şi Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Mehedinţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici