PROGNOZA METEO: Vânt, ploi şi temperaturi cu până la 8 grade mai mici decât în mod normal. Cum va fi vremea

Vremea se va menţine rece în toată ţara, iar temperaturile vor fi scăzute. În regiunile sud-estice se vor înregistra intensificări de vânt şi cantităţile de apă vor depăşi 40 l/mp, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

2781 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: Vânt, ploi şi temperaturi cu până la 8 grade mai mici decât în mod normal. Cum va fi vremea

PROGNOZA METEO: Vânt, ploi şi temperaturi cu până la 8 grade mai mici decât în mod normal. Cum va fi vremea (Imagine: Shutterstock)

Conform unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 17 octombrie ora 12:00 - 19 octombrie ora 09:00, vremea se va menţine rece în toată ţara, cu temperaturi mai scăzute decât normele climatologice ale perioadei cu până la 8 grade.

Marţi, vremea se va menţine rece, chiar deosebit de rece dimineaţa şi noaptea când va fi brumă pe arii relativ extinse. Cerul va fi mai mult senin, exceptând sud-estul ţării unde vor fi înnorări, local va ploua, iar vântul va prezenta intensificări, care pe litoral vor fi de peste 70 km/h. Izolat în Dobrogea cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, iar cele minime, în general, între -6 şi 4 grade. Izolat în zonele joase va fi ceaţă.

La Bucureşti, vremea va fi rece cu precădere dimineaţa şi noaptea, când mai ales în zona preorăşenească vor fi condiţii de brumă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 0...1 grad, mai scăzută la periferie.

Miercuri, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări spre sfârşitul intervalului în regiunile nord-vestice unde cu totul izolat vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general între 10 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime între -1 şi 9 grade, mai scăzute în depresiuni unde va fi brumă. Pe arii restrânse în zonele joase, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici