Video PROTESTE noi faţă de OUG pe legile justiţiei la Cluj, Constanţa şi Bucureşti: Sute de magistraţi şi-au exprimat nemulţumirile | FOTO, VIDEO

Câteva zeci de magistraţi au protestat, vineri, pe scările Curţii de Apel Bucureşti, faţă de prevederile OUG de modificare a legilor justiţiei. Aceştia au precizat că sunt nemulţumiţi că nu au fost consultaţi privind ultimele modificări legislative şi cer abrogarea Ordonanţei.

1183 afișări

Magistraţii care au protestat, vineri, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, sunt nemulţumiţi de prevederile OUG nr. 7, pe legile justiţiei şi cer abrogarea acesteia, în ciuda faptului că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că se va întâlni cu premierul Dăncilă pentru a-i prezenta modificările la actul normativ, respectiv abrogarea articolului 54 ce prevede ca şi un judecător să poată candida la şefia unui parchet.

Totodată, aceştia condamnă şi faptul că nu au fost consultaţi înainte ca Ordonanţa să fie adoptată de către Guvern.

„De data aceasta, am considerat că situaţia este gravă, în mod atipic pentru noi, dar am ieşit să arătăm că suntem îngrijoraţi. Este vorba despre legiferarea fără consultaţie publică, a tuturor actorilor implicaţi şi a spcialiştilor a legilor penale, dar şi Ordonanţa de Urgenţă fără a se justifica urgenţa. S-au adus modificări care nu fuseseră discutate în prealabil”, a declarat Raluca Muntean, procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2.

Alt procuror a spus: „Miza protestului este independenţa justiţiei şi un proces legistativ de modificare a legilor justitţiei transparent şi după consultarea prealabilă a corpului magistraţilor”.

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca prelungesc protestul cu alte două săptămâni

Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a decis, vineri, suspendarea activităţii de judecată, în intervalul orar 10.00 - 11.00, în următoarele două săptămâni, în semn de protest faţă de OUG nr. 7, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Judecătoriei Cluj-Napoca transmis, vineri, în cadrul şedinţei s-a mai decis, cu majoritatea voturilor exprimate, susţinerea demersurilor iniţiate de adunările generale ale altor instanţe privind revocarea unor membri CSM.

„Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a hotărât, vineri, cu majoritate, un nou protest mut cu banderole albe pe braţ, în data de 8 martie, între orele 12-12,30, în faţa Palatului de Justiţie din Cluj-Napoca. S-a mai decis, cu majoritatea voturilor exprimate, susţinerea demersurilor iniţiate de adunările generale ale altor instanţe privind revocarea unor membri CSM. Tot cu majoritate, s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată, în intervalul orar 10 - 11, în următoarele două săptămâni”, se arată în documentul citat.

În urmă cu o săptămână, judecătorii din Tribunalul Cluj anunţau că activitatea judiciară va fi suspendată timp de o săptămână, în urma ordonanţei care modifică legile justiţiei.

Magistraţi de la toate instanţele constănţene, alături de procurorii care protestează

Procurorii din Constanţa au protestat, din nou, vineri, faţă de modificările aduse Legilor Justiţiei prin Ordonanţa de Urgenţă, la acţiune participând, în premieră, şi magistraţi de la toate instanţele constănţene şi avocaţi din Baroul Constanţa.

În total, aproximativ 50 de magistraţi s-au adunat pe treptele din faţa Judecătoriei Constanţa, nemulţumiţi de ordonanţa de urgenţă prin care au fost modificate legile justiţiei.

„De astăzi sunt şi judecătorii alături de procurori. Şi unii şi alţii suntem magistraţi şi am înţeles nu doar să marcăm începutul primăverii, ci şi să dăm un suflu nou şi să marcăm într-un fel nemulţumirea noastră faţă de modul de adoptare a acestei ordonanţe de urgenţă. Pe de o parte, înţelegem să atragem atenţia opiniei publice că aceste condiţii privitoare la modul de legiferare prin ordonanţe de urgenţă nu sunt îndeplinite, iar pe de altă parte înţelegem să ne facem auziţi şi să facem un apel la cei care guvernează că un act de legiferare trebuie să se bucure de o consultare publică, potrivit principiilor transparenţei decizionale. Până la urmă modul de înfăptuire a actului de justiţie priveşte cetăţeanul şi calitatea actului de justiţie şi stabilitatea statului de drept depinde şi de calitatea şi previzibilitatea legilor”, a declarat Ciprian Coadă, judecător la Curtea de Apel Constanţa.

El a spus că cel mai mult la această ordonanţă deranjează tocmai lipsa de previzibilitate, dar şi faptul că „se creează uneori impresia că actele normative sunt date în considerarea unor persoane şi a unor motive străine de interesul general”.

La rândul lui, Viorel Teliceanu, şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, a spus că magistraţii îşi exprimă o dată în plus nemulţumirea faţă de adoptarea acestei „nefericite ordonanţe”, care trebuie abrogată.

„Noi sperăm să fie abrogată minunata Ordonanţă 7. Cu excepţia admiterii la INM, unde erau necesare nişte modificări… dar, în rest, trebuie abrogată toată. (…) Lumea trebuie să ştie, din partea unor profesionişti, care ştiu despre ce este vorba, că ce se întâmplă în justiţie nu este în regulă. Şi nu discutăm de drepturi ale magistraţilor. Nu discutăm despre situaţii salariale sau alte categorii de beneficii. Discutăm despre distrugerea fără discuţie a autorităţii judecătoreşti”, a explicat el.

Magistratul a fost completat de procurorul Zafer Sadâc, de la Parchetul Tribunalului Constanţa, care a spus că sunt multe aspecte în „neregulă” cu această ordonanţă, care încalcă independenţa Justiţiei.

„Ea în sine încalcă independenţa Justiţiei. Încearcă să subjuge sistemul judiciar puterii executive, legislativului. În sensul că a fost inclusă acea sintagmă a bunei reputaţii, în urma căreia un magistrat poate fi exclus din magistratură pe baza unor criterii ce par a fi pur subiective. Această sintagmă nu a fost nicăieri explicată prin lege. Ar însemna – luăm un caz ipotetic – un judecător sau un procuror poate fi bălăcărit la un anumit post de televiziune care nu are afinităţi deosebite cu justiţia, este posibil ca a doua zi un inspector mai dur să considere că magistratul respectiv nu mai are bună reputaţie din cauză că a fost criticat atât de dur în mass media şi să fie suspus unei cercetări. Poate nu ştie să se apere destul de bine sau poate nu vrea să se apere, considerând că nu este un temei suficient să fie sancţionat, şi astfel să găsească cineva oportunitatea ca acea persoană să fie exclusă din magistratură pentru că este incomodă”, a declarat Zafer Sadâc.

Protestul de vineri al magistraţilor constănţeni a durat o jumătate de oră, desfăşurându-se fără incidente.

Peste 120 de magistraţi clujeni au protestat din nou în faţa Palatului de Justiţie Cluj

Peste 120 de magistraţi au protestat în faţa Palatului de Justiţie Cluj, primind mărţişoare din partea unui băieţel al unui reprezentant #rezist. Judecătorul Cristi Dănileţ a spus că judecătorii cer preşedintelui CSM să sesizeze CCR legat de un conflict între Guvern şi autoritatea judecătorească.

Peste 120 de judecători de la Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Judecătoria Cluj-Napoca, dar şi de la alte judecătorii din judeţ, precum şi procurori de la parchete, de la DNA şi DIICOT, au protestat, din nou, vineri, în faţa Palatului de Justiţie Cluj faţă de OUG nr. 7/ 2019, cerând abrogarea acesteia.

Magistraţii prezenţi au primit mărţişoare de la băieţelul unui reprezentant al mişcării #rezist, gestul fiind considerat unul de susţinere şi încredere al societăţii civile cu acţiunile de protest din justiţie.

Judecătorul Cristi Dănileţ de la Tribunalul Cluj a declarat că judecătorii instanţei pe care o reprezintă cer preşedintelui CSM să sesizeze CCR cu un conflict între autoritatea executivă, Guvernul, şi autoritatea judecătorească, adică instanţe, parchete şi CSM, ”întrucât adoptarea OUG nr. 7/2019 s-a făcut fără consultarea magistraţilor şi fără avizul CSM, aşa cum spune legea”.

„Nu era nicio urgenţă pentru a se adopta OUG nr. 7, iar aceasta trebuie abrogată. O nouă abrogare, dacă se va face prin OUG, şi aceasta va trebui să aibă avizul de la CSM. Simplul anunţ al ministrului Justiţiei cum că se gândeşte să renunţe la un articol al ordonanţei, este insuficient şi nu produce niciun efect. CSM trebuie să îşi dea avizul”, a spus Dănileţ.

Judecătorul Mihai Ghica de la Judecătoria Cluj-Napoca a declarat, la rândul său, că toţi magistraţii care poartă banderola albă pe braţ înţeleg pericolul pe care OUG nr.7 o reprezintă pentru independenţa judecătorulului şi a procurorului, şi a justiţiei, în general.

„Au fost câteva sute de cauze care au fost amânate în această săptămână la fiecare instanţă”, a spus acesta.

Judecătorii clujeni vor purta săptămâna viitoare banderola albă la robă în sălile de judecată.

Judecătorii Tribunalului Cluj suspendă activitatea o oră pe zi, începând cu 4 martie

Judecătorii Tribunalului Cluj au decis, vineri, suspendarea totală a activităţii, zilnic, timp de o oră, începând cu 4 martie, şi purtatea de banderole albe, în semn de protest faţă de OUG nr. 7, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Tribunalul Cluj, magistraţii clujeni au suspendat activitatea din 25 februarie până în 1 martie, ocupându-se doar de cauzele urgente, apoi reiau activitatea de judecată, însă timp de o oră aceasta va fi suspendată.

„Prin Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Cluj de vineri s-a decis continuarea protestului magistraţilor acestei instanţe faţă de OUG nr. 7/ 2019. Începând cu data de 4 martie, forma de protest adoptată este aceea a suspendării totale a activităţii în intervalul orar 10-11 şi purtarea de banderole albe. Înţelegem să reluăm activitatea de judecată din respect pentru justiţiabili, care la rândul lor au înţeles situaţia noastră şi au respectat decizia de suspendare a activităţii în intervalul 25 februarie – 1 martie”, se arată în comunicat.

Judecătorii de la Tribunalul Cluj şi de la Judecătoria Cluj-Napoca, alături de procurori de la parchetele de pe lângă cele două instanţe, vor protesta, din nou, vineri, de la ora 12, în faţa Palatului Administrativ faţă de OUG nr. 7/ 2019.

Procurorii gălăţeni îşi suspendă activitatea cu publicul timp de două săptămâni

Procurorii gălăţeni de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi au decis, vineri, să protesteze prin suspendarea activităţii cu publicul, timp de două săptămâni. Pentru a nu bloca întreaga activitate a instituţiei, procurorii vor comunica prin e-mail, fax şi poştă.

Timp de două săptămâni, începând de luni, 4 martie, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi îşi vor suspenda activitatea cu publicul. Pentru a nu bloca întreaga activitate a instituţiei, procurorii vor comunica prin e-mail, fax şi poştă.

„Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi din data de 01.03.2019, în unanimitate, a hotărât suspendarea activităţii cu publicul în perioada 4 - 15 martie, ca formă de manifestare a dezacordului faţă de modificările legislative realizate prin O.U.G. 7/2019. Activitatea cu publicul a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi se va realiza prin celelalte mijloace de comunicare prevăzute de Codul de procedură penală, respectiv dispoziţiile legale în materie, fax, e-mail, servicii poştale şi altele”, au anunţat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Şi judecătorii gălăţeni sunt nemulţumiţi de modificările legislative făcute de Guvern, dar au decis să nu întrerupă activitatea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici