- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.07.2013, 15:55)
- Aurelia Alexa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
REPORTAJ: Candidaţii la Medicină, hotărâţi să dea examen până intră, decât să studieze altceva
Peste 200 de persoane - copii şi părinţi - formau, luni dimineaţă, patru cozi la ghişeele deschise pentru înscrierea la Facultatea de Medicină din Bucureşti, alegerea fiind, în cele mai multe cazuri, a tinerilor, care spuneau că niciodată nu au luat în calcul să studieze altceva.
1152 afișări
REPORTAJ: Candidaţii la Medicină, hotărâţi să dea examen până intră, decât să studieze altceva (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Aspiranţii la statutul de student la Medicină au început, luni, etapa de înscriere, după ce în prealabil fiecare dintre ei a trecut printr-o preînscriere, care a presupus completarea unui formular aflat pe site-ul instituţiei de învăţământ superior. Pentru cei care nu au reuşit să facă acest lucru online, au fost puse la dispoziţie, în zilele de înscriere, două săli unde să fie completate formularele.
Candidaţii, veniţi în grupuri sau însoţiţi de părinţi, au apreciat că organizarea a fost bine gândită, însă nu au găsit o explicaţie pentru timpul mare de aşteptare, în medie cam două ore, deşi la cozi nu erau mai mult de 50 de persoane. Cu toate astea, oamenii au aşteptat răbdători să le vină rândul, comparând dosarele cu ale vecinilor, pentru a vedea dacă au toate documentele.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum definești fericirea? Dr. Alphonsus Obayuwana a găsit o formulă pentru a-ți calcula nivelul de fericire
-
Îngrijorare în Israel privind posibile mandate de arestare emise de CPI împotriva unor oficiali
-
SUA şi Marea Britanie îndeamnă Hamas să accepte propunerea israeliană de armistiţiu
-
Uciderea a doi soldaţi ucraineni în Germania ar putea fi de natură politică, afirmă procurorii
- Întoarsă din Australia să facă Medicina
La o masă din holul supraîncălzit, părinţii completează de zor formulare şi tot felul de hârtii, fiind asistaţi cu atenţie de către proaspeţii absolvenţi de liceu.
O doamnă cu părul încărunţit, trecută de 60 de ani, consultă toate documentele, mai aruncă din când în când un ochi pe foile celorlalţi părinţi şi completează fiecare fişă. E aici "pentru un copil", un nepot din Grecia. Tânărul cu rădăcini româneşti a crescut în Atena şi, după ce a terminat liceul anul trecut, a venit în România, hotărât să facă Medicină. A parcurs deja anul pregătitor, în timpul căruia a început să înveţe şi limba română, iar acum se pregăteşte pentru examenul de admitere.
"Vorbeşte limba română la un nivel mai bun decât nivelul meu de engleză. Este un copil foarte bun, cu rezultate foarte bune la învăţătură în toţi anii, inclusiv în anul pregătitor a avut numai note de 10, dar este prea «moale»", îşi descrie femeia nepotul.
Ea mai spune că tânărul încă nu ştie dacă, după absolvire, va rămâne în România sau se va întoarce în Grecia. "Deocamdată, spune că i-ar plăcea aici, dar să vedem ce posibilităţi vor fi".
La coadă stă şi Vlad, un tânăr care a luat examenul de bacalaureat cu 8,40 şi care visează să devină chirurg plastician. La înscriere a venit singur.
"Vreau să mă fac chirurg plastician pentru că îmi place să ajut oamenii şi pentru că mai sunt şi alte raţiuni. M-am tot uitat la documentare şi la tot felul de filme despre asta şi chiar îmi doresc să fac şi eu asta", spune tânărul absolvent.
El mărturiseşte că vrea să se încrie şi la alte facultăţi, dar toate legate de acest domeniu: Medicină veterinară, Biologie şi Inginerie medicală, la Politehnică.
La două rânduri distanţă, Francesca, însoţită de un prieten, ţine strâns în braţe dosarul de înscriere, aşteptând să facă primul pas către ceea ce ea numeşte "chemarea".
În urmă cu câţiva ani, a plecat cu mama sa în Australia, unde a făcut liceul. Deşi mama sa a rămas acolo, ea a decis să revină în România, pentru a face aici Medicină. Şi-a echivalat toate studiile, a dat examenul de bacalaureat , promovat cu 9,70, iar luni s-a înscris pentru admiterea la Medicină.
"Nu ştiu de ce Medicină. Multă lume mă întreabă asta. Cred că Medicină a fost întotdeauna. Nu ştiu să explic, dar este ceea ce simt şi ştiu că va fi greu, dar ştiu şi că mereu vor exista recompense de un fel sau altul. Nu e ceva ce pot să explic raţional, e ca o chemare", spune, cu convingere, tânăra.
Francesca nu şi-a pus nicio clipă problema să se înscrie la o altă facultate. "Dacă nu intru acum, încerc şi la anul, şi peste doi ani, până când intru. Nu pot să iau în calcul altceva", mărturiseşte ea.
- "Vreau să fiu chirurg. Ori tăiem, ori nu tăiem"
După mai bine de două ore de stat la coadă, un alt tânăr, Alexandru, şi mama lui părăsesc instituţia. Sunt din Argeş şi au venit de la prima oră pentru înscrierea la facultatea din Bucureşti, urmând ca peste două zile să plece către Sibiu, în acelaşi scop.
"El vrea asta. Nu l-a influenţat nimeni. Nu ştiu de unde i-a venit, dar dacă el îşi doreşte....", explică mama.
Alexandru mărturiseşte că vrea să facă Medicină pentru că visează să devină chirurg.
"Ori tăiem, ori nu tăiem", spune, râzând, candidatul, râzând, care adaugă că s-ar mai putea înscrie şi la Stomatologie, dar în niciun caz la o facultate care să nu aibă legătură cu medicina.
Într-un hol secundar, în faţa unei alte uşi, aşteaptă candidaţii pentru Facultatea de moaşe şi asistenţă medicală. Cel mult 10 persoane dornice să se înscrie îşi completează dosarele.
Alina a venit cu un grup de prietene, una deja studentă, la Medicină generală. Ea aspiră să devină moaşă sau asistentă medicală.
"Îmi place şi nici nu ştiu ce altceva aş putea face. Medicina generală este prea grea", explică tânăra care a luat bacalaureatul, anul acesta, cu 7,28. Pentru a ocupa unul dintre posturile scoase la concurs la această facultate, ea urmează mai susţină încă un examen la fizică sau chimie.
Indiferent de rezultatele şcolare de până acum, cei mai mulţi dintre tinerii veniţi să se înscrie la Medicină păreau decişi să urmeze o carieră în acest domeniu. Dacă nu din acest an, de la anul, dar Medicină cu siguranţă. Unii şi-au lăsat părinţii să aştepte la cozi, în timp ce ei ocupau treptele facultăţii, pentru a studia diferite cursuri.
La poartă, visul de "medicinist" le era întreţinut candidaţilor de către cei care veniseră deja cu ofertele de cazare în campusuri studenţeşti private. Până la cazare, însă, urmează examenul de admitere, care va decide cine este student din toamna asta şi cine mai încearcă o dată, în 2014.
Citește pe alephnews.ro: Un spital din Spania ridică moralul pacienților de la ATI cu ajutorul unor câini. Cum le schimbă patrupezii starea emoțională
Citește pe www.zf.ro: Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum alegi o dietă echilibrată? Chef Alex Strugari: „Corpului îi este necesar un aport de vitamina B, pe care îl poate lua doar din carne”
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe