Sindicaliştii de la metrou vor picheta sediul Guvernului miercuri şi joi

Sindicaliştii de la metrou, nemulţumiţi că nu au primit niciun răspuns privind revendicările lor, anunţă reluarea acţiunilor de protest în zilele de miercuri şi joi, când vor picheta sediul Guvernului, se arată într-un comunicat transmis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

158 afișări
Imaginea articolului Sindicaliştii de la metrou vor picheta sediul Guvernului miercuri şi joi

Sindicaliştii de la metrou vor picheta, miercuri şi joi, sediul Guvernului (Imagine: Shutterstock)

Sindicaliştii spun că deşi au organizat acţiuni de protest pe tot parcursul lunii mai, respectiv pichetări şi mitinguri la Ministerul Transporturilor, Metrorex şi Guvern, nu au primit niciun răspuns la revendicările lor.

În acest context, ei anunţă reluarea protestelor, primele acţiuni urmând să aibă loc în zilele de 11 şi 12 iunie, prin pichetarea sediului Guvernului între orele 12.00 şi 13.45. Organizatorii precizează că 150 de sindicalişti vor picheta în fiecare din cele două zile.

Revendicările lor vizează renunţarea la proiectul de HG privind trecerea metroului în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau, în cazul în care această decizie este de neschimbat, transferul să se facă în baza unei legi organice şi în baza unui acord social semnat cu sindicatul din metrou privind preluarea tuturor salariaţilor actuali, iar metroul să fie în subordinea directă a primarului general al Capitalei. Ei mai cer reanalizarea contractului de mentenanţă încheiat cu SC Alstom Transport SA, contract din cauza căruia, susţin sindicaliştii, SC Metrorex SA înregistrează pierderile actuale.

O altă solicitare a sindicaliştilor vizează soluţionarea stării de curăţenie de la metrou şi asigurarea locurilor de muncă ale salariaţilor din activitatea de salubrizare externalizaţi în 2003.

De asemenea, ei mai cer respectarea şi aplicarea ca atare a prevederilor Memorandumului semnat de premierul Victor Ponta în 25 septembrie 2013 şi a prevederilor CCM - Metrorex în vigoare privind acordarea unei creşteri salariale direct proporţionale cu rata inflaţiei, ţinând cont de faptul că fondul de salarii Metrorex nu a mai crescut de peste cinci ani, iar salariaţii au renunţat de bunăvoie la unele facilităţi financiare prevăzute în contractul de muncă, dând astfel dovadă de înţelegere faţă de Guvern şi faţă de criza financiară prin care s-a trecut.

Pe lista de revendicări se află şi finanţarea în continuare a activităţii Clubului Sportiv Metrorex, singurul club sportiv muncitoresc din ţară.

"Nesoluţionarea acestor principale revendicări va conduce la continuarea luptei sindicale prin diverse acţiuni organizate în conformitate cu legea, inclusiv prin declanşarea grevei generale imediat ce actualul contract colectiv de muncă îşi va înceta aplicabilitatea", se arată în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici