Şocant: Un bărbat îşi ţinea tatăl mort de aproape şapte luni în casă pentru a-i încasa pensia

Cadavrul unui bărbat de 57 de ani a fost găsit, miercuri, în locuinţa sa din cartierul Broşteni din oraşul argeşean Costeşti, iar anchetatorii veniţi la faţa locului spun că bărbatul era mort de aproximativ şase-şapte luni şi ţinut ascuns de fiul său pentru ca acesta să-i poată încasa pensia.

474 afișări

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, fosta noră a pensionarului, venită la locuinţa acestuia pentru a lua haine ale copiiilor, după ce nu-l mai vizitase pe bărbatul de 57 de ani de o jumătate de an, a simţit un miros neplăcut dintr-o încăpere încuiată.

Astfel, a desfăcut cele două lacăte de la uşa încăperii respective şi a găsit cadavrul bărbatului îmbrăcat în pulover şi pantaloni, stând în fund, rezemat de perne. Ulterior, femeia a sesizat Poliţia.

La faţa locului au ajuns poliţiştii criminalişti şi procurorii, care au început o anchetă în acest caz.

Vecinii au spus că nu l-au mai văzut pe bărbatul de 57 de ani de anul trecut, de când fiul lui le-a spus că l-a internat într-un azil sau sanatoriu.

"Suntem de-a dreptul îngroziţi de faptul că bărbatul de 57 de ani pe care noi îl ştiam la sanatoriu, la spital sau la azil era mort în propria casă de o jumătate de an. Să-l caute pe fiul lui, a dispărut imediat după sărbătoarea de Sfântul Ilie, să-l găsească şi să dea socoteală. Bătrânul, pe care nu l-am mai văzut dinainte de sărbătorile de Crăciun, ştiu că avea o pensie mică, una de boală de 430 de lei", a spus una dintre vecine.

Medicii legişti au stabilit că decesul nu a fost provocat de traume rezultate din loviri şi agresiuni, dar "cazul este unul şocant, fără precedent, iar cel mai probabil este o moarte neviolentă, patologică".

"Este decedat de şase-şapte luni, e un schelet cu resturi musculare parţiale pe corp. Era îmbrăcat cu două rânduri de pulovere şi trei rânduri de pantaloni, semn că decesul a survenit în timpul iernii trecute. Este şocant. Era practic un schelet stând în fund, sprijinit de şase - şapte perne şi dacă te uitai pe geam sau pe uşă puteai să-l şi saluţi. Este incredibil, oamenii îl ştiau la sanatoriu, tot satul îl ştia acolo, iar bărbatul era mort în casă de cel puţin jumătate de an pentru ca fiul să-i încaseze pensia. Cel mai probabil este o moarte neviolentă, patologică", a declarat dr. Dan Manu, şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş.

În prezent, fiul bărbatului mort este căutat de către oamenii legii, el fiind acuzat de înşelăciune.

Procurorii au precizat că fiul bărbatului va fi audiat pentru a se stabili dacă faptele au fost premeditate, în condiţiile în care l-a aşezat pe tatăl lui în pat astfel încât să dea impresia că este viu.

"Stătea pe pat şi dădea impresia că trăieşte. Primele noastre concluzii arată că fiul şi-a ţinut tatăl aşa ca să-i încaseze pensia, iar bătrânul nu are leziuni interne sau externe. E un caz deosebit, iar fiul poate fi învinuit de înşelăciune în dauna avutului public, după ce a încasat pensia tatălui timp de şapte - opt luni, o sumă importantă pentru el. Este un caz incredibil," a declarat Ion Anghelescu procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici