Staţiile de metrou Tineretului şi Apărătorii Patriei se redeschid marţi, 5 septembrie, lucrările fiind finalizate cu o zi mai devreme

Lucrările de modernizare din staţiile de metrou Tineretului şi Apărătorii Patriei se finalizează cu o zi mai devreme, astfel că marţi, 5 septembrie 2017, le va redeschide pentru accesul călătorilor, se arată într-un comunicat transmis luni de Metrorex.

600 afișări
Imaginea articolului Staţiile de metrou Tineretului şi Apărătorii Patriei se redeschid marţi, 5 septembrie, lucrările fiind finalizate cu o zi mai devreme

„La solicitarea Metrorex, constructorul a crescut mobilizarea pe şantier şi lucrează intens pentru reducerea timpilor de execuţie la lucrările de modernizare a instalaţiilor de control-acces, în condiţii de siguranţă şi în cel mai scurt timp posibil”, se arată în comunicatul Metrorex.

Proiectul de modernizare a instalaţiilor de control-acces se află în plin proces de implementare şi orice nereguli sesizate de călători sunt transmise constructorului pentru a fi remediate. Astfel, potrivit Metrorex, la finalul implementării tuturor lucrărilor, călătorii pot beneficia de sisteme moderne pentru asigurarea unui transport sigur şi confortabil.

Metrorex multumeşte călătorilor pentru întelegere şi prezintă scuze pentru disconfortul creat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici