Valuri înalte şi curenţi puternici pe litoral. Un tânăr a murit înecat în mare şi doi copii au fost salvaţi în ultimul moment

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Bacău, care lucra ca barman la o terasă din Mangalia, a murit înecat, sâmbătă, după ce a intrat în mare, deşi nu ştia să înoate, iar valurile erau deosebit de puternice.

2528 afișări
Imaginea articolului Valuri înalte şi curenţi puternici pe litoral. Un tânăr a murit înecat în mare şi doi copii au fost salvaţi în ultimul moment

Valuri înalte şi curenţi puternici pe litoral. Un tânăr a murit înecat în mare şi doi copii au fost salvaţi în ultimul moment (Imagine: Cristian Andreescu/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, tânărul lucra ca barman la o terasă din Mangalia, iar sâmbătă a intrat împreună cu un prieten în mare. Tânărul nu ştia să înoate şi nu a putut face faţă valurilor şi curenţilor puternici, el nemaiputând fi salvat de la înec.

Tot sâmbătă, doi copii în vârstă de 11 şi 13 ani, fraţi, au fost salvaţi de la înec, tot la Mangalia. Cei doi copii s-au aventurat în larg, iar când şi-au dat seama că nu mai pot reveni la ţărm din cauza curenţilor au început să strige după ajutor. Ei au fost auziţi de către turişti, iar aceştia i-au alertat pe salvamari, care au intervenit şi au reuşit să-i aducă teferi la mal pe cei doi fraţi.

Salvamarii au arborat şi sâmbătă şi duminică steagul roşu, care interzice scăldatul în mare din cauza valurilor înalte şi a curenţilor puternici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici