140 de NEREGULI în tratarea unei femei care A MURIT: Cazul care UIMEŞTE medicina

O femeie a murit în spital după ce doctorii care ar fi trebuit să o îngrijească au comis nu mai puţin de 140 de nereguli în tratarea sa.

19287 afișări
Imaginea articolului 140 de NEREGULI în tratarea unei femei care A MURIT: Cazul care UIMEŞTE medicina

140 de NEREGULI în tratarea unei femei care A MURIT: Cazul care UIMEŞTE medicina (Imagine: Daily Mail)

Christina Lofthouse (67 de ani) a ajuns la Spitalul St. James în noaptea Revelionului din 2010, informează Daily Mail.

După ce a sosit la spital, femeia a fost lăsată într-un scaun cu rotile ore întregi, nu a primit antibiotice timp de o zi pentru infecţia urinară de care suferea, iar apoi i-a fost prescrisă greşit medicamentaţia.

Asistentele medicale nu i-au monitorizat starea, femeia a fost omisă la un consult efectuat a doua zi, iar notele sale medicale erau incomplete.

Starea femeii s-a deteriorat şi la trei zile de la sosirea în spital aceasta a murit în urma infecţiei.

Fiul său, Tim (45 de ani), a identificat după moartea sa nu mai puţin de 140 de greşeli în notele sale medicale: "Din punctul meu de vedere, nu a fost îngrijită de niciun fel. Elementele de bază au fost greşite în întregime. Nu ştiu cum s-a putut întâmpla acest lucru, doctorii nu şi-au făcut datoria, la fel şi asistentele", a declarat acesta, care a acţionat în instanţă Serviciul Medical de Stat din Anglia.

Christine Lofthouse, care suferise un atac cerebral cu un an înaintea morţii sale, mai fusese tratată de 4 ori de afecţiunea din cauza căreia a decedat, infecţie urinară.

În momentul în care a sosit la spital, staff-ul medical era format din 4 persoane, care erau nevoite să aibă grijă de 26 de pacienţi.

"Unul dintre cele mai bune lucruri din această ţară este Serviciul Medical de Stat, dar în momentul în care eşuează, eşuează complet", a conchis Tim Lofthouse, care a primit oficial scuze pentru tratamentul greşit aplicat mamei sale şi căruia i s-a propus o înţelegere care să acopere costurile înmormântării mamei sale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici