Unul dintre misterele naturii a fost elucidat: cefalopodele detectează sunetele

În comparaţie cu peştii, caracatiţele şi calmarii par să nu audă foarte bine. Faptul că reuşesc, totuşi, să audă, i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să se întrebe dacă aceste animale inteligente se folosesc de sunete pentru a-şi prinde prada, pentru a comunica între ele sau pentru a se feri din calea prădătorilor.

Controversa referitoare la capacitatea cefalopodelor de a auzi datează încă de la începutul secolului al XX-lea. Mai mulţi oameni de ştiinţă au afirmat că acele exemplare de caracatiţe captive în laborator şi care erau oarbe, păreau să fie capabile să localizeze sunetele produse de ambarcaţiunile cu motor.

Cele mai multe dintre cefalopode nu posedă o cavitate umplută cu aer, precum vezica peştilor, de care aceştia se folosesc pentru a auzi. Acest detaliu sugerează faptul că cefalopodele nu pot să detecteze componenta de presiune a undelor sonore.

Specialistul Hong Young Yan de la Taiwan National Academy of Science din Taipei a ajuns la concluzia că atât caracatiţele cât şi calmarii folosesc un alt organ, denumit statocist, pentru a capta şi interpreta undele sonore submarine.

Statocistul este o structură în formă de sac care conţine o substanţă mineralizată şi o serie de perişori senzitivi. Peştii şi diverse specii de creveţi folosesc şi ei această structură pentru a capta sunetele.

Cercetătorii din Taiwan au testat capacităţile auditive a două specii de cefalopode: caracatiţa comună (Octopus vulgaris) şi calmarul Sepioteuthis lessoniana, cunoscut şi sub denumirea de "Bigfin reef squid".

Ei au descoperit că exemplarele de caracatiţă aud sunetele a căror frecvenţă este cuprinsă între 400 Hz şi 1.000 Hz, iar calmarii detectează sunetele între 400Hz şi 1.500 Hz. Ambele specii aud cel mai uşor sunetele cu frecvenţa de 600 Hz.