Video „E uluitor ce putere fantastică există în noi”– Ada Babaneacşa Drăghiceanu, autoarea Aripa lui Icar - VIDEO, GALERIE FOTO

Ada Babaneacşa Drăghiceanu, autoarea cărţii de poezie şi ilustraţie grafică proprie „Aripa lui Icar”, a vorbit despre puterea (spirituală) fantastică a omului, despre revelaţia sufletului, în cadrul lansării volumului, care a avut loc pe 6 iunie la Galeriile Carol.

874 afișări

„Relevanţă şi revelaţie” au fost cuvintele prin care a descris volumul DJ-ul Pro FM George Vintilă, prezentatorul evenimentului la care au participat actorii Rodica Popescu Bitănescu şi Nae Alexandru, scriitoarea Saşa Constantinescu, dar şi omul de tv Radu Moraru.

În seara zilei de luni, 6 iunie, a avut loc lansarea cărţii de poezie în vers alb „Aripa lui Icar”, care conţine şi ilustraţii realizate de autoare - Ada Babaneacşa Drăghiceanu. Acestea sunt imagini ale unor picturi realizate în grafică combinată: acuarelă, cariocă şi peniţă topografică.

„Mă simt jucăria stricată a lui Dumnezeu”, „Letargicele vise din peşterile minţii noastre”, „Melc rătăcit pe un aeroport internaţional”, „Când am acceptat să fiu animal nobil în plasă”, „Buruieni putrede din care se hrăneşte – inutil – speranţa” sunt câteva dintre expresiile care exprimă singurătatea şi înstrăinarea oamenilor; pierderea de sine.

Multe dintre poezii fac trimitere la Dumnezeu ca „Sine”, ca şi „Conştiinţă”.

„Oare ce simte Dumnezeu / Când vă vede (...) Înconjurând în genunchi, pe pietre, bisericile? / Pentru ce cerşiţi în umilinţă iertarea/ Când voi înşivă nu vă puteţi ierta/ Şi nu-i puteţi ierta pe ceilalţi? / De ce nu priviţi în Sus, demni (...) Dumnezeu este îndurare, viaţă, bucurie / Dans, culoare, muzică, iubire infinită, nemărginire! / Degeaba vă ridicaţi laudele (...) Încercând zadarnic să-L coborâţi pe Dumnezeu / În biserica voastră moartă / În loc să vă descoperiţi măreţia cu care aţi fost înzestraţi / Şi să parcurgeţi fericiţi drumul invers” – sunt câteva versuri ale poeziei „Iertarea”.

Volumul oferă cititorilor şi o definiţie a îmbrăţişării: „Aţi uitat îmbrăţişarea, cel mai simplu gest omenesc / Braţe încolăcite în jurul altuia (...) când unu plus unu fac unu / Şi ce este mai de preţ în noi se împarte la doi / Miracol (...) care vindecă mai mult decât toate medicamentele”.

Întreaga colecţie de poezii îndeamnă la întoarcerea către suflet şi către Dumnezeu, către „ACUM” – ca expresie a momentului efemer al prezentului, către fericirea simplă, către iubire, în toate formele sale: iertarea propriei persoane, empatie şi iubirea celorlaţi ca pe noi înşine.

„Niciodată nu am făcut pipi în public... Am aşa nişte emoţii, că s-ar putea să ud podeaua”, a spus autoarea, în contrast cu recitarea acestor poezii cu substanţă filosofică de către invitaţi, reuşind să inveselească atmosfera şi să scoată auditoriul din universul ideilor abstracte şi din starea de refleţie tristă, aducându-l în prezent.

Aceasta a spus că nu doreşte să vorbească despre carte. În schimb, a spus două poveşti scurte, ale căror concluzie a fost faptul că iluminarea poate atinge omul în momentul cel mai întunecat al vieţii sale, iar ajutorul cerut se obţine.

„Poezia Adei generează frecvenţă; depinde de noi ce facem cu acest potenţial energetic” a spus Saşa Constantinescu, în cadrul evenimentului de lansare, scriitoarea fiind şi cea care a scris prefaţa volumului „Aripa lui Icar”. „O cunosc pe Ada şi ştiu de ce profundzimi este capabilă (...) un scriitor de substanţă (...) A găsit calea justă de a rosti adevărul”, a adăugat Saşa Constantinescu.

„Dragă Ada, m-ai cucerit!”, a spus şi Rodica Popescu Bitănescu, adăugând că timp de două zile a studiat „cu o plăcere nesfârşită” poeziile „Facere” şi „Autobiografie”, pe care le-a citit în cadrul lansării.

„Admir oamenii care scriu poezie atât de bine şi deştept, artiştii care pictează atât de frumos”, a mai spus actriţa.

„Întâlnirea mea cu această poezie este întâmplarea care nu va rămâne o întâmplare” a declarat Nae Alexandru, după ce a citit pentru invitaţi „Aripa lui Icar”.

„Toţi trebuie să învăţăm patru cuvinte: ’am nevoie de ajutor’. Nu putem face nimic fără Dumnezeu” a adăugat, în încheiere, autoarea poeziilor.

Evenimentul de lansare a avut loc în Galeriile Carol, acesta fiind al doilea eveniment organizat în acest nou loc de expoziţie, însă prima lansare de carte pe care a găzduit-o. Spaţiul poartă numele Regelui, dar şi străzii ce-i poartă numele, şi a fost inaugurat pe 20 mai, printr-o expoziţie de grup. Proprietari: doi tineri artişti - pictorii Iulia Deme şi Bogdan Mihai Radu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici