Cinci morţi, în urma unui atac armat într-un mall din statul american Washington. VIDEO

Bilanţul atacului armat de la mallul din Burlington a ajuns la cinci, după ce bărbatul grav rănit în atac, şi care a fost transportat de urgenţă la un spital din Seattle, a decedat. Autorităţile nu au oferit alte detalii cu privire la victime.

7597 afișări
Imaginea articolului Cinci morţi, în urma unui atac armat într-un mall din statul american Washington. VIDEO

Cinci morţi, în urma unui atac armat într-un mall din statul american Washington. VIDEO

Poliţia a publicat o poză a suspectului, care a fost văzut ultima oară îndreptându-se spre autostrada din apropierea mallului.

Bilanţul anterior era de patru femei care şi-au pierdut viaţa, după ce un atacator a deschis focul într-un mall din oraşul Burlington, în statul american Washington, a anunţat poliţia, care a precizat că suspectul nu a fost încă prins, scrie The Associated Press online.

Atacul a avut loc vineri, la un magazin Macy's din cadrul mallului din oraşul Burlington, aflat la 97 de kilometri nord de Seattle.

Sergentul Mark Francis, purtătorul de cuvânt al Poliţiei statale din Washington a declarat că forţele de ordine sunt în căutarea unui bărbat de origine hispanică care era înarmat cu o puşcă de vânătoare.

Autorităţile au mai mai declarat că motivul atacului este încă necunoscut.

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) asistă autorităţile locale în operaţiunile de prindere a suspectului. Mark Francis a anunţat că 11 echipe de căutare şi două unităţi canine caută suspectul.

Biroul din Seattle al FBI a anunţat pe Twitter că "nu există indicii care să sugereze atacuri adiţionale plănuite" de atacator în statul Washington.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici