Miniştrii de Externe şi ai Apărării din UE, întâlnire la Praga. Care sunt principalele teme de discuţie

  • Miniştrii de externe şi ai apărării din Uniunea Europeană se vor întâlni în această săptămână la Praga pentru a discuta opţiunile de înfiinţare a unei misiuni de pregătire militară pentru forţele ucrainene.
  • Vor discuta şi despre interdicţia de călătorie pentru ruşi.
323 afișări
Imaginea articolului Miniştrii de Externe şi ai Apărării din UE, întâlnire la Praga. Care sunt principalele teme de discuţie

Miniştrii de externe şi ai apărării din Uniunea Europeană se vor întâlni şi pentru a examina apelurile unor membri de a interzice turiştilor ruşi să intre în blocul comunitar, relatează Reuters.

Şeful politicii externe şi de securitate a blocului comunitar, Josep Borrell, a oferit până acum puţine detalii despre planurile sale, limitându-se la a declara că un astfel de program de pregătire militară nu va avea loc în Ucraina, ci în ţările vecine.

În cadrul reuniunilor de luni şi marţi, săptămâna aceasta, oficialii vor discuta, de asemenea, despre o propunere de interzicere a vizelor pentru ruşi.

Cehii, care deţin preşedinţia rotativă a UE, fac presiuni pentru interzicerea vizelor pentru turiştii ruşi la nivelul întregii UE, o idee susţinută în principal de ţările baltice.

Cu toate acestea, Germania, alte câteva state membre şi Borrell resping o astfel de măsură, argumentând că aceasta ar putea încălca normele UE şi ar putea tăia rutele de scăpare ale disidenţilor ruşi.

Ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, a declarat că Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Finlanda, care au graniţă cu Rusia, ar putea acţiona pe cont propriu pentru a bloca turiştii dacă UE nu ajunge la un acord privind o interdicţie la nivelul întregii Uniuni.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Occidentului, la începutul acestei luni, să impună o interdicţie generală de călătorie pentru ruşi, ceea ce a atras o replică furioasă din partea Moscovei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici